Radieri pe plus cu 700%
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului Aradul ocupă cea de a şasea poziţie în topul judeţelor cu cele mai multe radieri voluntare efectuate în perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2010. În total, la nivel naţional, anul 2010 a adus dispariţia a 171.146 de societăţi sau întreprinderi, cu 292 de procente mai mult decât cu un an în urmă.
În cazul judeţul nostru radierile voluntare s-au ridicat la 6.946, în timp ce în anul 2009 arădenii decideau să îşi radieze doar 860 dintre afaceri. Astfel radierile voluntare au avut o dinamică de 708% în 2010 faţă de 2009.
Scădere la dizolvări
În ceea ce priveşte dizolvările voluntare, anul 2010 a adus scăderi importante de aproape 90 de procente. Dacă în cele 12 luni din 2009 se înregistrau în Arad 479 de dizolvări voluntare, în 2010 numărul acestora a ajuns la doar 48. Tendinţa este una în ton cu ceea ce s-a întâmplat şi pe plan naţional, acolo unde dinamica dizolvărilor voluntare a arătat o scădere cu peste 72 de procente.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!