Ai şantier la tine în zonă? Suporţi consecinţele. Pentru că în Arad nicio firmă nu a auzit de faptul că se poate lucra curat pe şantier şi fără a provoca pagube în zonele învecinate. Arădenii şi nu numai, ba se pare că şi autorităţile locale, nu au decât să se împace cu faptul că după ce e gata şantierul trebuie deschis un altul care să facă curăţenie după primul, sau să repare ce s-a stricat la prima organizare de şantier. Totul, desigur, pe banii arădenilor (a se înţelege aici bugetul local sau bugetul companiilor care deţin monopolul la utilităţi, creat tot pornind de la noi), nevoiţi să şi accepte plata pe lucrare, să sufere pe perioada şantierului şi mai apoi să se împace cu distrugerile pe care acesta, cu muncitori şi utilaje cu tot, le-au provocat. Mai apoi, nu au decât să se împace cu tura doi de şantier, cea a retuşurilor şi a reparaţiilor.
Totul pentru că la noi, dincolo de stricăciunile generate chiar pe şantier, ieşirile din zonă provoacă, zi de zi, oră de oră, mizerie pe străzile din vecinătate. Iar asta se întâmplă mai în fiecare cartier. Nu ne credeţi pe cuvânt pentru că sunteţi norocoşii care nu locuiţi în vecinătatea unor lucrări de gen? Atunci punctăm noi câteva zone: pe strada Fraţii Neuman, în zona UTA, maşinile care părăsesc şantierul (ce vizează reconstrucţia stadionului UTA) ies în oraş cu mocirlă cu tot. Şi duc mizeria cu ele pe toată lungimea cartierului Vlaicu. Situaţia e similară pe Câmpul Liniştii, pe Bumbacului şi pe Poetului, străzi care fac cunoştinţă zi de zi cu noroiul.
La toate se adaugă Calea 6 Vânători, îmbrăcată în mizeria de pe roţile camioanelor. Dezastru total şi pe Conduraşilor şi Pădurii, unde din vecinătatea podului peste Mureş (centura Aradului în regim de autostradă) vin fără probleme zeci de camioane a căror roţi au adunat de prin zonă tot noroiul care s-a prins de ele. Şi îl descarcă pe străzi.
Ar fi necesară în astfel de zone rampe pentru spălarea roţilor utilajelor care au de gând să „dea o tură prin oraş”, ca să nu mai murdărească chiar tot Aradul. Dar până atunci ar fi suficientă obligarea constructorului să cureţe străzile în cazul în care maşinile lor grele fac dezastru pe drumuri. Veţi spune că e vorba de vise şi planuri care au nevoie de legi înainte, pentru a putea fi puse în practică.
Legea care ar putea fi aplicată
Dar vă spunem noi că nici legea existentă nu pare să se aplice în jungla de pe străzile din Arad, cu toate că situaţii de genul celor prezentate mai sus au reglementările lor legale.
Hotărârea de Guvern 1391/2006 prevede sancţiuni de la 9 la 20 de puncte de amendă pentru şoferii care murdăresc carosabilul. Nu sunt sancţiuni extrem de mari, dar câte s-au dat cu adevărat, până acum pentru toate situaţiile de acest gen din Arad? Şi credeţi-ne sunt multe, noi am enumerat doar câteva care ne-au ieşit în cale în aceste zile. Mai sunt şi alte şantiere care generează deşeuri: şantierul de la Stadionul Gloria, cel de la baza pasajului din Micălaca 300 şi toate zonele din municipiu care se găsesc, din nefericire, amplasate lângă staţii de betoane. La toate acestea se mai adaugă maşinile care transportă nisip şi balast şi care parcă au menirea de a împrăştia încărcătura pe străzi.
Câte amenzi?
Câte amenzi şi puncte au dat şi luat poliţiştii de la Rutieră şi cei de la Poliţia Locală (mai nou, şi ei îndrituiţi să facă ordine pe străzi)? Imposibil de calculat ne spun reprezentanţii Poliţiei Judeţene, pentru că nu există o evidenţă clară a acestor infracţiuni, ci toate sunt la comun pe legea de pe şosele. Ce ştim noi, de pildă, ca pentru centura de siguranţă, amenzile curg, dat fiind faptul că sunt contabilizate cel puţin la final de săptămînă.
Pare, în atare situaţie, că lipsa centurii de siguranţă e mult mai periculoasă decât mizeria de pe străzi.
Pentru că o intervenţie riguroasă a Poliţiei (şi dacă ar fi doar în zonele pe care le-am prezentat noi mai sus), în condiţiile în care legea există, ar limita cu mult acest fenomen al împrăştierii mizeriei pe străzi. Şi poate o atenţionare viguroasă de la administratorul drumului şi o regulă clară propusă ca hotărâre de Primăria Arad şi votată de CLM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!