ARAD. Cu sprijinul Uniunii Europene și a Guvernului României, o echipă de consultanţi şi traineri, cu o experienţă de peste 15 ani în dezvoltare de produs, îmbunătăţire de proces şi managementul calităţii, se află la dispoziţia companiilor din toată ţara pentru a le implementa tehnici de îmbunătăţire a performanţelor.
„Persoanele cu funcţii de răspundere într-o companie dar şi şi cele cu rol operaţional mai au posibilitatea înscrierii în programul PERFORM pentru a avea acces gratuit la training şi consultanţă care în mod obişnuit au un cost de cca. 1000 EUR/angajat”, explică Sabina Ailoaie, responsabil implementare proiect.
Companiile care vor aplica aceste metode vor constata îmbunătăţirea ratei de succes a proiectelor de dezvoltare, implementare şi îmbunătăţire a produselor şi serviciilor cu 15%, reducerea duratei şi costurilor de planificare/dezvoltare produse cu 20% şi reducerea procentului de produse neconforme cu 20%.
„Trainingurile noastre se organizează în cadrul întreprinderilor prin coaching individual şi de echipă, sub asistenţa consultanţilor experţi în conformitate cu obiectivele şi strategia întreprinderii. Până la această dată au finalizat cursurile oferite gratuit prin programul PERFOM peste 80 de companii de referinţă din industria română la care s-au înscris peste 1050 de persoane”, a mai spus Ailoaie.
Proiectul PERFORM- Performanţă managerială în IMM-uri, este un proiect co-finanţat de către Uniunea Europeană şi Guvernul României.
„Accesul firmelor la specializare este gratuit” Sabina Ailoaie
Citiți principiile noastre de moderare aici!