Contribuabibilii aradeni au contactat atât unităţile din judeţ ale Finanţelor, cât şi administraţia din municipiu pentru a afla dacă greva generala va afecta soluţionarea diferitelor declaraţii, formulare sau cereri.
„În data de 31 mai toţi angajaţii vor fi prezenţi la serviciu desfăşurându-şi atribuţiile curente, fiind afectată doar partea de activitate destinată relaţiei directe cu contribuabilii. Cu alte cuvinte nu se lucrează cu publicul. Se vor desfăşura astfel toate operaţiunile curente legate de executare silită, control fiscal, activităţi specifice ale trezoreriei pentru închiderea lunară, etc.
În ce priveşte latura care afectează contribuabilii dorim să precizăm că adeverinţele de venit, certificatele de atestare fiscală, cererile pentru calculul taxei pe poluare, ş.a., care ar fi trebuit eliberate în data de 31 mai vor fi eliberate în data de 01 iunie, iar cele care aveau scadenţă pe 01 iunie vor fi eliberate în acea zi fără nicio întârziere”, punctează purtătorul de cuvânt al instituţiei Călin Arusti.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!