După patru ani a venit și sentința definitivă pentru tânărul fiu al șefului SRI Arad: doi ani cu suspendare, plus plata a zeci de mii de lei pentru victimele sale. Nistor Tudor Cristian (fost Calalb), fiul șefului SRI Arad, Dan Ilie Calalab, a fost judecat și condamnat pentru ucidere din culpă, conform Curții de Apel Timișoara. Dosarul a ajuns iniţial pe masa magistraților Judecătoriei Arad, apoi la Curtea de Apel Timișoara.
Sentința Judecătoriei
Pe 15 mai 2011, Judecătoria Arad îl „condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art.81 Cod penal; admite acţiunile civile exercitate de părţile civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara; admite în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile C. C. şi C. M. C. şi obligă inculpatul să plătească fiecăreia dintre aceste părţi civile 8.665 de lei şi 15.000 Euro cu titlu de daune; admite în parte acţiunea exercitată de partea civilă B.P.L. şi obligă inculpatul să plătească acesteia 52.000 de lei cu titlu de daune; admite în parte acţiunea exercitată de partea civilă B.T.S. şi obligă inculpatul să plătească acesteia 100.000 de lei cu titlu de daune; admite în parte acţiunea exercitată de partea civilă U.A.G. şi obligă inculpatul să-i plătească 76.100 de lei cu titlu de daune.
Daune majorate
În luna octombrie, după ce s-a declarat recurs la Curtea de Apel Timișoara, magistrații de aici au menținut sentința penală dată de Judecătoria Arad, însă a majorat daunele la 30.000 de euro pentru două dintre părțile civile. Atât victimele sale din accident, cât și urmașii bărbatului decedat s-au constituit părți civile încă de la începutul procesului.
Istoric
În martie 2007, Calalb Tudor Cristian a provocat un accident rutier pe drumul Arad-Oradea. Anchetatorii spun că tânărul șofer a acroșat cu mașina sa un alt autoturism pe care încerca să-l depășească, acesta ajungând în copac. O persoană a decedat și alte trei au fost rănite. Calalb Tudor Cristian, fiul șefului SRI Arad, și-a schimbat numele în Nistor, imediat ce împotriva lui s-a pus în mișcare acțiunea penală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!