ARAD. Legea penală mai favorabilă şi-a spus cuvântul şi în cazul lui Fizidean Ioan Vivi, arestat în 2009 şi condamnat mai apoi la 15 ani şi 6 luni de închisoare pentru infracţiuni grave, printre care: iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat, 18 infracţiuni de şantaj, lovirea sau alte violenţe, favorizarea infractorului, 4 infracţiuni de lipsire de libertate, ameninţare, înşelăciune în formă continuată în dauna a 27 de părţi vătămate etc. Hotărârea de a-i fi micşorată pedeapsa lui Fizidean a fost dată de Tribunalul Arad în 3 februarie (la 2 zile de la intrarea în vigoare a Noului Cod Penal) după ce Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor a sesizat instanţa.
Soluţie
Mai jos redăm soluţia pe scurt a Tribunalului Arad privind reducerea pedepsei a inculpatului. „În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată admite sesizarea Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi în consecinţă: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului Fizidean Ioan Vivi în pedepsele componente de: 6 ani închisoare pentru iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat; 5 pedepse a câte 2,6 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea a 5 infracţiuni de şantaj; 2 ani pentru favorizarea infractorului; 2 pedepse a câte 1 an închisoare pentru lovire sau alte violenţe; 1 lună închisoare pentru loviri sau alte violenţe; 2 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de denunţare calomnioasă; 2 ani închisoare pentru favorizarea infractorului; 1 an închisoare pentru loviri sau alte violenţe; 6 luni închisoare pentru ameninţare; 2 ani închisoare pentru iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat; 13 pedepse de câte 3 luni închisoare pentru 13 infracţiuni de şantaj; 4 pedepse de câte 4 ani închisoare pentru 4 infracţiuni de lipsire de libertate; 12 ani închisoare pentru iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat; 10 ani închisoare pentru înşelăciune în formă continuată în dauna a 27 părţi vătămate. Înlătură sporul de 3 ani şi 6 luni închisoare”, se arată în minuta Tribunalului Arad.
Pedeapsa cea mai grea: 5 ani plus 3 ani şi 6 luni
Judecătorii Tribunalului Arad au redus aproape la jumătate durata pedepsei la care fusese condamnat iniţial Fizidean Ioan Vivi. „În baza art. 6 alin.1 din Noul Cod Penal reduce de la 6 ani închisoare pedeapsa aplicată condamnatului pentru infracţiunea prevăzută de art. art.7 din Legea 39/2003 rap. la art.2 lit.b pct. 4 şi 6 din Legea 39/2003 la 5 ani închisoare pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art.367 alin. 1 din Noul Cod penal; reduce de la 12 ani închisoare pedeapsa aplicată condamnatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin.1 din Legea nr.39/2003, la 5 ani închisoare pedeapsa prevăzută pentru art.367 alin.1, din Noul Cod Penal; reduce de la 10 ani închisoare pedeapsa aplicată condamnatului pentru art. 215 alin.1,2,3,4,5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, la 5 ani închisoare pedeapsa prevăzută pentru art.244 alin.2 din Noul Cod Penal. În baza art. 33 lit.lit a, 34 lit. b Cod penal, contopeşte toate pedepsele mai sus reindividualizate şi pe cele reduse în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care o sporeşte cu 3 ani şi 6 luni închisoare, rezultând de executat de către condamnat o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare”, se arată în decizia Tribunalului Arad.
Închişi din 2009
Membrii clanului „Împăratul” au fost arestaţi preventiv din ianuarie 2009. Suciu Viorel, Drăgulescu Daniel, Dragoman Marius, Moisă Constantin şi Edmond Misăraş au fost eliberaţi deja. Edmond Misăraş zis „Eddy Naposim” sau „Eddy Conan”, fiind ultimul eliberat.
CITESTE SI:
Fizidean – 15 ani si sase luni de inchisoare
Citiți principiile noastre de moderare aici!