ARAD. Fizidean Ioan Vivi este cu un pas mai aproape de libertate! Este după gratii de la începutul anului 2009, când „clanul Împăratul” din care făcea și el parte, a fost destructurat de DIICOT Arad. A fost condamnat la 15 ani și 6 luni de închisoare. În ultima perioadă, Fizidean a depus la Tribunalul Arad mai multe cereri de eliberare, toate respinse de judecători. Ultima cerere, din decembrie 2014, i-a fost respinsă de Judecătoria Arad. Fizidean a depus contestație la hotărârea Judecătoriei, iar, în 2 februarie 2015, ea a ajuns pe mâna judecătorilor de la Tribunalul Arad. Și aici s-a decis respingerea contestației lui Fizidean. Deși, la înfățișarea din decembrie 2014, Judecătoria Arad a decis că respingă cererea de eliberare condiționată formulată de Fizidean, judecătorii vor rediscuta situația condamnatului în luna martie. Ceea ce ar putea însemna că Fizidean Ioan Vivi să iasă de după gratii. Potrivit soluției dată de Judecătoria Arad în decembrie: „Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul Fizidean Ioan Vivi, aflat în PRMS Arad, şi fixează termen pentru rediscutarea situaţiei petentului la data de 10.03.2015”. Dacă va fi eliberat, Fizidean se va alătura celorlalți foști „locotenenți ai Împăratului” care au ieșit deja din închisoare: Dragoman Marius, Misăraș Edmond zis „Edy Conan”, Drăgulescu Daniel, Suciu Viorel, Covaci Ioan zis „Bilă” și Moisă Constantin Florin.
Fizidean, cu un picior afara din inchisoare
Reactualizat la:
Ioan Fizidean va afla, luna viitoare, dacă va ieși din închisoare, pentru prima dată după ce a fost arestat în 2009.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!