ARAD. A încercat de mai multe ori, ultima dată zilele trecute, să fie eliberat, de fiecare dată instanţa respingându-i cererile de eliberare. Ultima dată, în 15 aprilie, propunerea de eliberare a lui Fizidean Ioan Vivi a venit din partea Comisiei de pe lângă Penitenciarul Arad, iar Tribunalul Arad a respins-o. Înainte de această dată, propunerea a ajuns la Judecătoria Arad, care, în 20 martie, a admis propunerea Comisiei, însă Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a contestat decizia. Aşa s-a ajuns la Tribunalul Arad. Instanţa a desfiinţat decizia Judecătoriei Arad şi rejudecând a decis: „Respinge propunerea Comisiei de pe lângă Penitenciarul Arad privind liberarea condiţionată a condamnatului Fizidean Ioan Vivi, din executarea pedepsei de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.161/2014 a Tribunalului Arad. Stabileşte termen pentru rediscutarea situaţiei condamnatului Fizidean Ioan Vivi în prima comisie după data de 15 octombrie 2015”. Decizia Tribunalului Arad este definitivă. Fizidean se află după gratii din ianuarie 2009, atunci când a fost arestat împreună cu mai multe persoane, fiind acuzaţi şi condamnaţi că, făcând parte din „clanul Rohozneanu” au săvârşit o tentativă de omor, mai multe infracţiuni de şantaj, loviri şi alte violenţe etc. În momentul de faţă, o mare parte a celor închişi pentru faptele enumerate mai sus, au fost eliberaţi după ce și-au ispășit pedepsele.
Fizidean, în închisoare până în octombrie
Fizidean Ioan Vivi rămâne în închisoare până în octombrie, când se va (re)discuta despre eliberarea lui.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!