Procurorii DIICOT Arad împreună cu ofițerii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad au descins, marți, la o adresă din municipiul Arad unde l-au găsit pe Fizidean Ioan Vivi și două minore – care erau folosite de interlop în scopul exploatării sexuale – și o cantitate de cannabis. Adolescentele erau, potrivit informațiilor pe care le deținem, într-o stare deplorabilă. Fizidean oferea drogurile minorelor, iar ulterior acestea erau exploatate sexual, la „comanda” lui. Conform informațiilor deținute, minorele erau duse la un salon de masaj erotic din Arad unde era locul de selecție al clienților, prin intermediul lui Fizidean.
Procurorii DIICOT Arad l-au dus la audieri pe Fizidean, iar în urma acestora s-a decis reținerea interlopului pentru 24 de ore. Cel mai probabil, miercuri, 23 august, Fizidean urmează să fie prezentat în fața judecătorilor arădeni cu propunere de arestare preventivă.
La începutul anului 2009, Fizidean a fost arestat, iar apoi condamnat la 15 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul „Împăratul” pentru săvârșirea unor infracțiuni precum șantaj, cămătărie, lipsire de libertate și inițiere de grup infracțional organizat și aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, interlopul fiind condamnat și într-un dosar de înșelăciune cu file CEC. Ambele dosare – „Împăratul” și cel cu filele CEC – au fost instrumentate tot de DIICOT Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!