Deputatul arădean Flavius Măduța subliniază principalele modificări și efectele lor la nivel social: „Începem în forţă sesiunea parlamentară, cu re-examinarea Codului Fiscal, o lege importantă care aduce o reducere puternică a fiscalităţii. Potrivit noului Cod Fiscal, TVA scade de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% începând cu anul 2017. Este principala prevedere a legii, care va ajuta atât consumatorii, cât şi agenţii economici, prin stimularea consumului. Această măsură va fi resimţită pozitiv în bugetul fiecărei familii de români. De asemenea, se elimină impozitul pe construcţii speciale pentru construcţiile din agricultură”, a punctat Măduța.
Măsuri amânate
Printre măsurile considerate benefice pentru societate, dar care sunt amânate pentru anul 2017, deputatul arădean menționează: „Reducerea cu 18%, în medie, a accizelor, inclusiv pentru combustibil. De asemenea, reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, eliminarea taxei pe stâlp şi plafonarea bazei de calcul a contribuţiilor de asigurări de sănătate la 5 salarii medii pe economie. Chiar dacă aceste măsuri importante sunt amânate un an, este important că sunt incluse în Codul Fiscal, sunt convenite de toate partidele politice şi cred că vor fi respectate, indiferent cine va guverna în 2017”.
Și tot pe lista de priorități a acestei sesiuni se află și definitivarea legii salarizării în sistemul bugetar.„ Cred că această lege va stabili un raport mai corect între importanţa muncii şi salarizare şi va conduce la creşteri salariale pentru multe sectoare prioritare, cum ar fi sănătatea şi educaţia”, a mai spus deputatul PSD Flavius Măduţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!