Declaraţia a venit după ce, la finele săptămânii trecute, la Arad, a avut loc o întrunire a tinerilor unde s-a dezbătut legea voluntariatului. „Acţiunile bazate pe voluntariat sunt baza pe care funcţionează societatea civilă. Numeroase studii arată legătura directă dintre participarea ca voluntar în cadrul unor organizaţii non-guvernamentale şi atitudinile care favorizează democraţia. Acolo unde există o societate civilă puternică, susţinută prin implicarea voluntarilor, se dezvoltă o forţă civică în măsură să schimbe societatea românească în bine. Participarea la acţiuni bazate pe voluntariat răspândeşte valorile pe care se bazează o societate deschisă şi prosperă: implicarea, acţiunea civică, mecanismele prin care este controlată puterea politică, acţiunea în vederea găsirii unor soluţii pentru rezolvarea problemelor sociale, atitudinea pozitivă faţă de educaţie, implicarea în acţiuni culturale.
Cred că, în perioada următoare, trebuie să dezvoltăm strategia de sprijinire a societăţii civile şi implicarea tinerilor în activităţile bazate pe voluntariat. Trebuie să gândim un cadru care să creeze o legătură între şcoli şi universităţi, pe de o parte, şi organizaţiile non-guvernamentale, pe de altă parte. Trebuie să arătăm că atitudinea pasivă, nepăsătoare conduce spre o societate închisă şi subdezvoltată. Trebuie să promovăm valorile implicării civice, prin campanii de informare, prin promovarea exemplului celor care, prin iniţiativă şi acţiune, schimbă în bine lumea din jurul lor”, a punctat, în mesajul său, deputatul arădean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!