ARAD. Un public select și numeros – universitari, cadre didactice din învățământul preuniversitar, scriitori, fețe bisericești, simpli iubitori de carte dar și apropiați (rude, colegi și prieteni) – a fost prezent, aseară, la Librăria Scienta, ca să-i fie alături prof. dr. Maria Sinaci la lansarea lucrării „Normativitate şi bioetică. Aspecte filosofice contemporante”. Evident, au fost foarte multe flori, aprecieri și felicitări (prof. Doina Stoica, directorul Liceului Tehnologic „Fr. Neuman”, școală în care predă și autoarea, rostindu-și public aprecierile)
Ca la carte
Lansare a avut loc „ca la carte”. Au fost prezentatori; în acest caz, prof. univ. dr. Ioan Biriş şi prof. univ. dr. Teodor Pătrăuţă, care au apreciat cu superlative (relative, dar, mai ales, absolute) noua apariție editorială. A fost cuvântul autoarei; care a vorbit despre elaborarea lucrării și a mulțumit, cu căldură, celor care au susținut-o și participanților la lansare. Nu a lipsit, evident, ședința de autografe, pentru cei care au dorit să aibă cartea cu semnătura prof. dr. Maria Sinaci.
Trei opinii
Am vorbit despre cartea lansată cu „personajele” principale ale evenimentului. Și cum era firesc am început cu autoarea.
„Cartea este rezultatul cercetărilor efectuate în perioada sudiilor doctorale – ne-a mărturisit prof. dr. Maria Sinaci. Ea abordează probleme de normativitate, începând chiar cu sursele normativității, factorii prezenți în viața umană, dar și aspecte foarte actuale ale bioeticii umane. Partea teoretică este îmbinată cu partea practică prin aplicarea unor teorii etice, principii și modalități de evaluare pe situații concrete. În lucrare sunt prezentate elemente legate de rolul emoțiilor în judecățile morale, fiind abordate și date despre dilema etică”.
„Pot să spun că acest gen de cărți axate pe bioetică, etici aplicate, pe plan mondial sunt pe primul loc ca preocupare și număr de apariții – ne-a spus prof. univ. dr. Ioan Biriş. În România sunt încă foarte puține cărți de acest gen așa încât putem spune că lucrarea d-nei Maria Sinaci se numără între primele apariții, din acest domeniu, în țara noastră. Lucrarea este nu numai bine scrisă ci, în același timp, foarte documentată și elaborată cu mult patos”.
„Impresionantă lucrearea, prin dimensiunea legăturilor științifice pe care le face între normativitate și bioetică – a fost punctul de vedere al prof. univ. dr. Teodor Pătrăuţă. Structurată pe parcursul a opt capitole, ea excelează prin refecții personale, ceea ce dă substanță întregii lucrări. Evenimentul de astăzi este un eveniment fericit pentru tinerii cercetători ai Aradului, așa cum este autoarea prezentei cărți”.
„Eveniment cu totul special, cu o carte la zi, foarte bine documentată ” (Ioan Biriș)
Citiți principiile noastre de moderare aici!