„Astăzi îmi depun demisia din ALDE Arad. Nu e o decizie pripită, iar cei care ați urmărit replicile din ultima vreme înțelegeți rostul demersului. Deși am încercat crearea unui dialog intern, am înțeles că s-a dorit de fapt, să plec”, spune Florin Galiș într-un mesaj publicat pe o rețea de socializare.
De ce a demisionat? Galiș explică „nu am făcut politică doar pentru mine, ci pentru comunitate și pentru echipa care mi-a fost alături. Nu regăsesc niciun spirit care să respecte valorile legate de persoană, grup, valoare și bun simț”.
Din câte se anunță Florin Galiș este susținut de „câteva zeci de colegi din organizațiile de pe Valea Mureșului, respectiv Săvârșin și Vărădia de Mureș”.
„După o carieră de aproape 20 de ani în care am fost un om de dreapta, e clar că opțiunile mele viitoare se vor îndrepta tot în această zonă”, a concluzionat Galiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!