„PSD este un partid incapabil să guverneze ţara, măsurile adoptate de cele trei guverne pesediste din ultimul an arzând la buzunar largi categorii de români. PSD i-a minţit şi continuă să îi mintă pe români, promiţându-le creşteri de salarii şi pensii nesustenabile. Harababura legată de salarii este şi ea un efect al revoluţiei fiscale, despre care preşedintele Băsescu spune că a fost inoportună şi insuficient pregătită. Inoportună, pentru că nimic nu justifică schimbarea fiscalităţii atunci când economia înregistrează o creştere a PIB de 7 la sută. Insuficient pregătită, pentru că guvernanţii nu au înţeles efectele modificării legislaţiei pe care le-au trâmbiţat pe toate televiziunile, fără să priceapă nimic din ce spun, ceea ce acum, când află de la televizor efectele a ceea ce au făcut, au pur şi simplu şocuri”, a declarat preşedintele PMP Arad, ec. Florin Remeţan.
Dintre „bâlbele” Guvernului în domeniul revoluţiei fiscale, liderul arădean al PMP a amintit „celebra Declaraţie 600, inaplicabilă”, faptul că „multe administraţii locale intră în colaps financiar şi nu mai au nici măcar fondurile necesare pentru a-şi plăti propriii angajaţi dar nici bani de investiţii”, că „split-TVA are efecte contrare şi nu stimulează deloc plata obligaţiilor la stat de către evazionişti”etc.
Ca o concluzie, Florin Remeţan citează afirmaţia liderului PMP, traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook: „Pe români îi şochează că administraţia centrală nu este pregătită să pună în aplicare „revoluţia” lui Dragnea, Vîlcov şi Olguţa, iar biata Vasilica aşteaptă lumină de la Teodorovici care le va amesteca şi mai tare pe toate”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!