În acest sens, liderul social-democrat a devenit coiniţiator la propunerea legislativă promovată de un grup de deputaţi PSD, iniţiativă ce prevede introducerea unui set de măsuri concepute pentru a limita impactul dăunător al acestei categorii de deşeuri asupra mediului înconjurător.
„Nivelul actual al consumului de pungi de transport din plastic creează cantități ridicate de deșeuri abandonate și implică astfel utilizarea ineficientă a resurselor, fapt evidenţiat și de Comisia Europeană prin studiile realizate în domeniu. În viaţa curentă, ratele actuale de reciclare ale acestor ambalaje sunt foarte scăzute și, ca urmare a unor dificultăți de ordin practic și economic, este puțin probabil ca acestea să atingă praguri semnificative în viitorul apropiat. Prin urmare, este necesar să se depună eforturi la nivel instituțional pentru a spori gradul de conștientizare privind impactul asupra mediului al pungilor de transport din plastic și a înlătura percepția actuală că plasticul este un bun nedăunător și ieftin. Aşadar, prin legea pe care ne străduim să o promovăm se impune o valoare de conţinut de biomaterial minim al pungilor de transport din materiale plastice de unică folosinţă, criteriu care ar deveni obligatoriu la fabricarea lor. În același timp, inițiativa legislativă prevede ca operatorii economici care produc pungile de transport din materiale plastice să fie obligați să aplice sau să înscrie pe pungă marcaje vizibile şi comprehensibile pentru utilizator.
Evident, că după intrarea în vigoare legea ar avea şi un impact macro-economic deloc neglijabil, ce rezidă în reducerea costurilor cu adunarea, transportul și distrugerea deșeurilor rezultate din pungile de plastic de unică folosință. Până la urmă însă protejarea ecosistemului trece pe primul plan iar conform ierarhiei deșeurilor, prevenţia are prioritate”, afirmă deputatul PSD Florin Tripa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!