Deputatul social-democrat a considerat oportun că se impune redactarea şi susţinerea unei declaraţii politice în Parlamentul României, legată de un reper istoric, Drumul Regelui, care merită să intre în atenţia ministerului Culturii.
Declaraţie Politică
„Pentru a întîmpina cum se cuvine sărbătorirea Marii Uniri, consider că în Anul Centenar suntem datori să redăm poporului român acele repere culturale care se identifică cu momentele semnificative din istoria sa modernă. În calitatate de deputat de Arad, sunt preocupat de punerea în valoare a obiectivelor care aduc glorie şi respect evenimentului major pe care îl aniversăm în acest an.
Un astfel de obiectiv este fără îndoială „Drumul Regelui”, reper istoric care reaminteşte importanţa majoră pe care o are monarhia în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. Este un fapt de netăgăduit că Regele Ferdinand I, cunoscut drept „întregitorul României”, a avut un rol esenţial în construirea statului român modern. De aceea, consider că este de datoria noastră să protejăm şi să conservăm moştenirile culturale, istorice şi materiale pe care Casa Regală ni le-a lăsat de-a lungul timpului. „Drumul Regelui Mihai”, poate deveni astfel unul dintre proiectele de investiţii pe care Guvernul le dedică celebrării a 100 de ani de existenţă a României Mari, într-un judeţ strâns legat de realizarea acestui vis măreţ al secolului trecut.
În acest spirit, doresc să solicit sprijin guvernamental în vederea reabilitării drumului judeţean DJ707 – „Drumul Regelui Mihai” şi implicit crearea unei noi legături strategice între judeţele Arad şi Hunedoara, legătură care ar favoriza dezvoltarea zonei, actualmente izolată. Drumul judeţean 707 are o însemnătate aparte pe harta rutieră a judeţelor pe care le străbate, acesta făcând legătura între două obiective regionale majore: Castelul Regal Săvârşin (Arad) şi staţiunea balneară Vaţa de Jos (Hunedoara), ambele cu un important potenţial turistic si economic latent. Cei aproximativ 17 kilometri propuşi pentru reabilitare/restaurare sunt încadraţi în categoria drum pietruit şi sunt în prezent impracticabili pentru autoturismele mici. Fac totodată menţiunea că niciunul dintre Consiliile Judeţene care au în administrare acest traseu nu a realizat investiţii pentru întreţinerea sau conservarea drumului în ultimii peste 20 de ani. Poate cel mai important argument care susţine această iniţiativă îl constituie faptul că acest drum, actualmente judeţean (DJ707), a fost construit în perioada interbelică din ordinul Regelui Mihai I al României, în aceeaşi perioadă în care monarhul a cumpărat Castelul Regal de la Săvârşin.
Soluţia tehnică folosită de inginerii italieni contractaţi de Majestatea Sa la acea vreme a fost pavarea traseului cu piatră rotundă de râu, o caracteristică încă vizibilă pe alocuri şi care îl face unic în România.
Având în vedere toate aceste aspecte, vă propun declararea drumului judeţean DJ707 ca monument istoric şi reabilitarea sa prin refacerea pavajului original, pentru a păstra autenticitatea şi unicitatea obiectivului. Totodată solicit interzicerea trafcului greu, unul dintre principalii factori care au condus la distrugerea terasamentului.
Mai mult decât atât, tronsonul de drum judeţean 707 care străbate judeţul Arad facilitează accesul la mai multe obiective turistice importante precum Castelul Salbek din localitatea Petriş, monument istoric de clasă A, sau bisericile de lemn din satele Corbeşti şi Roşia-Nouă, monumente istorice de clasă B, construite în urmă cu mai bine de două secole.
Aşadar, există toate argumentele necesare pentru ca acest proiect să se alăture eforturilor Ministerului Culturii de a celebra într-o cheie nuanţată cadrul istoric generos care a condus la Marea Unire, fără a uita contribuţia Casei Regale a României la înfăptuirea acestui măreţ deziderat naţional”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!