„Deși se laudă săptămână de săptămână cu sute de kilometri de drum pe care îi va reabilita Consiliul Județean Arad până în 2020, Marinel Cionca nu reușește să ducă niciun proiect la bun sfârșit. Din incompetență, din rea voință, e greu de spus. În doi ani și jumătate de mandat, toate proiectele promise de Marinel Cionca și echipa liberală din fruntea județului au rămas pe hârtie, atât cele finanțate de la buget, cât și cele care beneficiază de fonduri europene sau guvernamentale. Președintele CJA caută mai mereu vinovați, dă vina pe Guvernul României pentru că nu-i dă bani în plus, deși conducerea CJA nu reușește să cheltuie nici sumele pentru investiții avute la dispoziție, existând an de an excedent bugetar. Marinel Cionca dă vina pe parlamentarii PSD, pentru că CJA nu a primit mai mulți bani prin PNDL, de exemplu, dar din zecile de milioane primite pentru trei drumuri și două spitale prin acest program, șefii liberali ai Consiliului județean nu au reușit în mai bine de un an să cheltuie un leu. În comparație cu CJA, zeci de orașe și comune din județ, conduse de primari social-democrați, liberali, de la UDMR, ALDE și alte formațiuni politice, au reușit din 2016 până în prezent să cheltuie sume importante din fondurile primite prin PNDL, să asfalteze străzi, să ridice școli și grădinițe, să realizeze rețele de apă sau canalizare în sate și orașe și multe altele. Faptul că CJA are rezultate zero, în timp ce primarii din județ duc proiectele la bun sfârșit, ne arată că de fapt nu e de vină nici guvernul, nici parlamentarii, nici consilierii județeni, ci oamenii care vremelnic administrează acest județ și care nu au capacitatea de a se ridica la nivelul funcțiilor pe care le ocupă. Am mai spus-o și o repet: dacă domnul Marinel Cionca nu e în stare să administreze județul să-și dea demisia de onoare, să nu mai fie o piedică în calea dezvoltării Aradului”, declară deputatul PSD Florin Tripa.
Florin Tripa: „Marinel Cionca e o piedică în calea dezvoltării Aradului”
Florin Tripa: „Marinel Cionca e o piedică în calea dezvoltării Aradului”
ARAD. Deputatul PSD de Arad, Florin Tripa consideră că „cel mai slab președinte din istoria Consiliului Județean Arad, Marinel Cionca, promite marea cu sarea de când a preluat mandatul, dar realizările sale sunt egale cu zero”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!