Florin Tripa acuză faptul că la Ţebea s-a făcut un abuz fără precedent: acela de a alătura, pe un cort instalat la faţa locului, sigla PNL cu însemnele instituţiei, deşi cortul aparţinea celor de la Consiliul Judeţean Arad, o instituiţie publică.
Într-un comunicat de presă, consilierul judeţean spune: „Mă întreb cine a mandatat această tentativă grosolană de politizare, o încercare de a acumula capital electoral pe fondul unei sărbători dedicate memoriei eroului naţional Avram Iancu. (…) Evident că nu este nici legal, nici etic, nici moral să contopiţi cu ocazia unei sărbători a tuturor românilor simbolistica propriului partid cu efigia unei instituţii a Statului, pe care prin forţa lucrurilor o conduceţi. Ar trebui să vă dea de gândit, independent de gradul dumneavoastră de instruire şi cultură, şi să realizaţi că un asemenea afront nu poate trece nepedepsit”.
Tot Tripa continuă acuzele indicând faptul că „pentru informarea conducerii liberale a CJA, funcţionarea acestei instituţii este reglementată de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, document care în mod sigur nu pomeneşte despre asemenea barbarii şi nici nu permite libertăţi de reprezentare de o factură eminamente stalinistă. Ba zic eu să vedeţi dacă nu este cumva şi anticonstitutional. Partidul, poporul şi instituţiile statului în aceeaşi pălărie, partidul-Stat, sunt jucării de propagandă care aparţin unei epoci pe care o credeam cu toţii de mult apusă.
Nu e prima ocazie în care Iustin Cionca se comportă ca un prim secretar comunist şi episodul în care şi-a vărsat mânia proletară asupra primarului de la Moneasa, Ioan Herbei, constituie un exemplu grăitor”.
Ca de final, consilierul judeţean al PSD îi cere demisia lui Iustin Cionca, „care a dat dovadă că este nedemn de a conduce această instituţie, manifestându-se ca un politruc”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!