Totul a plecat, spun reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, din cauza unor scântei. În fapt, angajații unei firme aflată pe DJ 709 C au efectuat lucrări cu flexul. Scânteile de la flex au sărit și au aprins vegetația uscată. De aici, flăcările s-au propagat spre curtea societății în care se aflau și cele trei mașini: un Ford, o Dacia și un Opel Astra. Acesta din urmă a ars în proporție de aproximativ 90 la sută, în timp ce celelalte două mașini au fost afectate de foc în proporție de 20/30 la sută. Pompierii au intervenit cu două autospeciale și au lichidat flăcările în aproximativ două ore.
„În incendiu au ars aproximativ 700 de metri pătrați de vegetație uscată care s-a propagat la trei autoturisme. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu opt subofițeri și doi ofițeri”, a precizat locotenentul Călin Domșa, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad. Prezent la fața locului a fost și un inspector de prevenire din cadrul Inspecției de Prevenire care a aplicat societății o amendă din cauza lucrărilor cu flexul efectuate de angajați.
Citiți principiile noastre de moderare aici!