Nu o spunem noi ci mai mulți arădeni – aparținători de morminte. Un număr mare de cititori ne-au sunat în ultimele zile să ne expună nemulțumirile legate de acest cimitir, în timp ce alții au ales să ne scrie. Conform celor declarate de arădeni, grămezile de gunoi sunt atât de mari încât „cad peste morminte”. Mai mult, arădenii spun că aceste grămezi, pe lângă faptul că emană un miros puternic de putrefacție, sunt pline de bacterii. Iar totul se întâmplă deşi banii de la arădeni pentru administrarea cimitirului vin constant şi nu sunt puţini.
Vor rezolvarea situației
„Vă solicităm ajutorul privind rezolvarea situației deplorabile în care se află cimitirul de pe strada Pășunii, din Micălaca. Gunoiul de la porțile principale ajung pe mormintele părinților noștri, plus că este un focar de infecție la doi pași de o stradă intens circulată. Terenul cimitirului aparține Parohiei Micălaca Veche, iar cei care o conduc efectiv nu doresc să își asume rezolvarea acestei situaţii. Prin dumneavoastră, sperăm ca cei în drept din orașul nostru să intervină la conducerea sus amintitei parohii să rezolve situația”, ne-au rugat de pildă Ovidiu și Laura Dărău din Arad.
Sub contract…
Ce spune preotul Pavel Goldiș, parohul Micălaca Veche 1?
„Și eu sunt nemulțumit de această stare. Noi, biserica, plătim din banii credincioșilor abonament pentru ridicarea gunoiului, dar ei vin numai cu țârâita. Noi i-am contractat pe cei de la Polaris. În două luni nu au venit deloc să ridice gunoiul, este vorba de lunile iulie și august. Am vorbit acest aspect și la Primăria Arad, iar după această intervenție au venit și au dus ceva din gunoi, dar nu tot, doar o mașină. Este foarte important să vină să îl ridice că se apropie ziua morților și aparținătorii vor sa pregătească mormintele. Administratorul plătește 1.200 de lei și noi undeva la 500 de lei pentru ridicarea gunoiului. Noi, biserica, suntem dispuși să plătim și 1.000 de lei dar să vină să ducă gunoiul de aici. Eu sunt dispus să merg și la Protecția Consumatorului dacă este cazul”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, preotul paroh Pavel Goldiș.
24 metri cubi în loc de 4
Contactat în urma celor declarate de preotul paroh, directorul SC Polaris M Holding SRL Arad, Ciprian Tripa ne-a declarat: „Parohia Micălaca Veche deţine un contract de salubrizare pentru doar 4 metri cubi de deşeuri produse pe lună. Acesta este cantitatea declarată şi cea pentru care clientul a semnat contractul cu noi. În consecinţă, societatea îi ridică acestui client, din cimitir, cantitatea pe care acesta este dispus să o plătească conform celor declarate în contract”.
Reprezentatul societăţii a mai făcut însă şi precizarea că SC Polaris M Holding „a răspuns ori de câte ori a fost necesar şi a ridicat din cimitir cantităţi considerabile de deşeuri, în mod gratuit, deşi aceasta nu face parte din obligaţia unităţii noastre. Nu mai departe de vineri, angajaţii societăţii noastre s-au deplasat la cimitirul de pe strada Păşunii şi au colectat o benă de deşeuri de capacitate 24 de metri cubi, adică o cantitate de deşeuri care acoperă în fapt şase luni conform contractului pe care Parohia l-a încheiat cu noi”.
Ca de final, Ciprian Tripa a mai adăugat faptul că „SC Polaris M Holding doreşte să facă precizarea că, dacă părintele paroh, parohia sau alţi reprezentanţi ai acesteia vor veni să îşi declare cantitatea reală de deşeuri produsă în cimitirul Micălaca Veche, societatea noastră va ridica, fără alte intervenţii, rugaminţi şi acte de caritate, conform contractului, integral cantitatea de deşeuri produsă şi declarată, societatea noastră fiind un operator privat care, ca orice alt operator privat, nu este obligat să facă acte de caritate”.
Reprezentaţii Polaris susţin că societatea a sprijinit nu o dată, pe propria cheltuială, colectarea deşeurilor generate în cimitirul de pe strada Păşunii. Mai exact, au făcut de nenumărate ori acte de caritate pentru client, care declarată cantităţi mult mai mici de deşeuri produse.
Nu e un caz singular
Gunoaiele sunt o problemă pe care multe firme vor să le ţină sub preţ. Societatea care asigură salubrizarea Aradului s-a confruntat de multe ori cu cazuri în care persoanele juridice, precum unităţi de alimentaţie publică, declarau pe contract cantităţi mult mai mici de gunoi decât cele pe care le produceau, în speranţa că toată lumea va închide ochii şi că alţii vor accepta să lucreze pe gratis pentru ei.
Ce se va întâmpla în cimitirul din Micălaca vor putea decide doar părţile contractante. Pe baza unui contract real onorat de către cei de la salubritate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!