Aneta Filip, Annamaria David, Andrea Fulop, Erika Gal și Cristian Mladin și-au transpus emoțiile pe albul pânzei. Visele prind contur pas cu pas, pentru că, nu-i așa, în vis și în artă suntem liberi!
Desfășurat într-un ambient plăcut, spațiul neconvențional al ,,Foișorului cultural” a făcut posibilă exprimarea artistică sub auspiciile ofertante ale artei, ca întreg. Natura statică, dualitatea dintre zi și noapte, dintre iarnă și vară, visul îngerilor ce își urmează spirala spre Înalt, aripile albe ale veghetorilor noștrii, copacii și efemerele pene, semne ale prezenței lor în viața noastră, au fost subiectele abordate în cadrul acestui prim eveniment ,,Foișorul cultural”.
Atmosfera relaxată a continuat cu o agapă prietenească, unde s-au făcut schimb de impresii, tehnici, emoții și idei artistice. Seria ,,Foișorul cultural” va continua în luna octombrie a acestui an, cu un atelier de teatru, ce se va desfășura tot într-un spațiu neconvențional, unde invitații acestui eveniment vor putea transmite emoția artistică celor din jurul lor. Să fie artă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!