Consilierii judeţeni s-au văzut în situaţia de a reduce fondurile alocate iniţial pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi de a le suplimenta pe cele alocate direct unor primării din judeţ, pentru a reuşi să îşi scoată drumurile din mizerie. Mai multe primării din judeţ au cerut Consiliului alocarea de urgenţă a fondurilor bani, subliniind starea foarte proastă a drumurilor.
Taie de la judeţ
„Urmare a adreselor transmise de unele consilii locale care solicită sprijin financiar pentru efectuarea de urgenţă a unor lucrări, datorită stării foarte proaste a drumurilor, Serviciul Administrare Drumuri şi Poduri din cadrul C.J.Arad a analizat evoluţia lucrărilor şi posibilitatea alocării unor resurse suplimentare prin disponibilizarea lor, de urgenţă, din sumele repartizate pentru drumurile judeţene cuprinse în bugetul propriu al Consiliului judeţean Arad, până la o eventuală rectificare bugetară”, se menţionează în referatul care însoţeşte proiectul aprobat ieri.
Astfel, din totalul de 11.438.000 de lei alocaţi iniţial în bugetul propriu al CJA, s-au alocat ieri 3.040.000 lei destinaţi a fi folosiţi de nouă primării la reparaţii de drumuri. Este vorba despre primăriile Curtici, Lipova, Ineu, Sântana, Sebiş, Conop, Gurahonţ, Păuliş şi Tauţ.
Documentaţii
De menţionat, pe ordinea de zi a celei mai recente şedinţe de Consiliu Judeţean s-au regăsit o serie de documente cuprinzând sumele necesare modernizării sau ranforsării unor drumuri comunale sau judeţene. Consilierii le-au aprobat, în unanimitate, pe toate. Pe listă s-au regăsit investiţii cum ar fi: reabilitarea străzii Speranţei din Dezna, modernizarea drumului comunal Ineşti-Susani-Nădălbeşti, realizarea drumului de legătură dintre centrul civic Chisindia şi cătunele Ciolt şi Hurez, asfaltarea a 3 km de drumuri în localitatea Birchiş, modernizarea drumului comunal din Nadăş, modernizarea drumului de la Pârneşti la Săvârşin, ranforsarea a 2 km de drum judeţean de la Hăşmaş la Archiş.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!