Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Arad a lansat sesiunea de primire a cererilor de ajutor pentru Măsura 215 „Plăţi privind bunăstarea animalelor” – pentru sectorul porcine. Această măsură, finanţată prin Axa 2 a PNDR 2007 – 2013, beneficiază de o alocare financiară de 154.878.049 Euro, aferentă perioadei de programare 2007 – 2013.
Depunerea cererilor
„Cererile de ajutor se depun la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), din Arad, str. Fraţii Neumann, nr. 10, pe a cărui rază teritorială se află sediul social al beneficiarilor, în perioada 16 iulie 2012 – 15 august 2012.
Formatul cererilor de ajutor, instrucţiunile de completare şi documentele ataşate cererii au fost stabilite prin Ordinul MADR nr. 149/2012, publicat în MO 489/17.07.2012”, a explicat Gheorghe Alda, directorul APIA Arad.
Beneficiarii banilor
De plăţile acordate prin Măsura 215 pot beneficia exploataţiile comerciale din sectorul de creştere a porcinelor autorizate sanitar veterinar şi exploataţiile comerciale de tip A specifice sectorului de creştere a porcinelor.
Beneficiarii trebuie să îşi asume voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor precum: creşterea cu cel puţin 10% a spaţiului alocat disponibil fiecărui animal; asigurarea a minimum 11 ore/zi lumină artificială cu o valoare a iluminării de 50 lux; îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare a suinelor pe durata transportului; corectarea nivelului nitriţilor şi nitraţilor din apă; reducerea noxelor cu 30% faţă de nivelul minim obligatoriu prin menţinerea în limite optime a parametrilor de microclimat; îmbunătăţirea condiţiilor zonei de odihnă.
Standarde
În cadrul angajamentelor încheiate, beneficiarii trebuie să respecte standardele de eco-condiţionalitate (SMR) aplicabile terenurilor agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei. Informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul Centrului Judeţean al APIA, telefon 0257250340.
andreea.pintea@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!