Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 oferă autorităților locale oportunitatea de a accesa fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților. Deputatul arădean Flavius Măduța atrage atenția, în acest context, administrației locale pentru a profita de această șansă. „Ghidul solicitantului este public şi sper că este studiat cu mare atenţie de autorităţile locale, în special de către cele din municipiul Arad. Este important să profităm de aceste fonduri, mai ales că până acum, s-au făcut o serie de investiţii din împrumuturi, deşi puteau fi realizate din fonduri europene. Mă gândesc aici la achiziţia de tramvaie, de exemplu. Primăria Arad poate accesa fonduri pentru a reabilita drumurile din cartiere, liniile de tramvai din Micălaca, achiziția de tramvaie noi, terenuri de sport, zone de agrement în cartiere, continuarea realizării de piste pentru biciclişti, reabilitarea unor școli sau grădinițe în măsura în care acestea funcționează în clădiri cu probleme”, a punctat deputatul.
Înfrumusețarea spațiilor verzi
Același program, subliniază Măduța, poate oferi fondurile necesare pentru înfrumusețarea cartierelor. În viziunea deputatului, pot fi investiți în „reconversia unor terenuri abandonate, care pot primi o nouă utilizare, reabilitarea zonelor verzi, în special cele verzi de mici dimensiuni, piaţete şi scuaruri, inclusiv micile parcuri din jurul blocurilor. Aici este o oportunitate pentru înfrumuseţarea cartierelor din Arad, care abundă în astfel de spaţii. Sunt terenuri de sport în care se poate investi, pentru a fi redate sportului de performanţă şi sportului de masă”, a exemplificat Măduța.
Se poate aplica pentru reabilitarea sau construcţia unor creșe, grădinițe, licee tehnologice, școli profesionale și tehnice, dar și pentru reabilitarea termică sau cea a fațadelor.
Fără corupție
Deputatul atrage atenția asupra corectitudinii utilizării banilor publici, exprimând speranța că Aradul poate face față acestor exigențe. „În această zonă există toleranţă zero faţă de corupţie, dar sper ca administraţia locală să facă faţă acestor exigenţe. Trebuie să ne uităm la exemplul altor comunităţi, care au folosit mai eficient fondurile europene pentru a-şi rezolva problemele fundamentale. Mă gândesc de exemplu la Oradea, care a accesat bani europeni pentru un nou CET şi pentru reabilitarea reţelelor de transport a energiei termice către populaţie”, a declarat deputatul PSD Flavius Măduţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!