Încă o prefecţionare pentru cadrele didactice de specialitate de la Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad. De curând, acestea s-au întors din mobilitatea desfășurată în Portugalia în cadrul proiectului „Triada «Formal-Nonformal-Informal» în abordarea europeană a învăţământului tehnologic” al Programului Erasmus+, proiect de mobilitate în domeniul „Învăţământ Profesional şi Tehnic”, Acţiunea Cheie 1 „Mobilităţi pentru Învăţare” derulat prin Agenţia Natională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, program finanţat de către Uniunea Europeană.
La mobilitate au participat 10 cadre didactice (manageri, ingineri și maiștri instructori). Având în vedere obiectivele proiectului, profesorii selectați au participat la pregătire lingvistică, culturală, pedagogică și generală înaintea plecării în mobilitate.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, prin activităţile desfăşurate în cadrul acestuia, s-au atins toate obiectivele proiectului. Mai exact, alături de partenerul Associacao Intercultural Amigos da Mobilidade Barcelos, beneficiarii şi-au îmbunătăţit abilităţile şi competenţele profesionale în cadrul workshop-urilor, meselor rotunde şi dezbaterilor care au avut loc la instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar din Portugalia: Agrupamento de Escolas de Barcelos, Escola Secundaria Rocha Peixoto, Proffesional Schools ETG, Escola Superior de Technologia IPCA Barcelos. Activităţile didactice desfăşurate alături de profesorii gazdă au fost focalizate pe implementarea metodelor formale, nonformale şi informale în învăţământul tehnologic.
Profesorii participanţi au efectuat şi vizite tehnice în unităţi de profil, participând la dezbateri cu reprezentanţii agenţilor economici privind încheierea şi desfăşurarea contractelor de parteneriat pentru desfăşurarea instruirii practice a elevilor în condiţii reale de muncă.
Aşteptări
Impactul aşteptat al proiectului constă în schimbarea atitudinii şi comportamentelor cadrelor didactice de specialitate şi nu numai, pentru a asigura un mediu de învăţare activ – participativ, centrat pe elev. Prin aplicarea metodelor de predare – învăţare interactivă urmează să se asigure un mediu de învăţare pozitiv care să atragă un număr cât mai mare de elevi în învăţământul tehnologic arădean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!