Reprezentanţii revoluţionarilor susţin că materia primă o reprezintă protestele de la sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012. Ei mai adaugă că una din marile gafe ale partidelor politice a fost tendinţa de a ignora vocea societăţii civile.
În viziunea acestora, motivul căderii celor două guverne sunt tocmai aceste demonstraţii, care stau şi la baza rezultatului alegerilor locale din 2012, “demonstraţii care atât la nivel naţional cât şi local au fost întreţinute de revoluţionari”.
Tot în comunicatul remis de conducerea F.J.R.D.1989 Arad arată că, din păcate, societatea civilă este ignorată, iar faptul se întrevede şi la nivel local prin „numirea reprezentanţilor pentru cele mai înalte funcţii precum şi alcătuirea unor alianţe ciudate care au scos în evidenţă faptul că factorii decisivi au greşit profund”.
“Fundaţia Judeţeană a Revoluţiei din Decembrie 1989 Arad face un apel tuturor celor implicaţi în aceste acţiuni să respecte jertfa din Decembrie 1989, să respecte democraţia şi să nu ducă la distrugerea idealurilor din 1989. Sperăm că reprezentanţii politici, atât la nivel naţional cât şi local, vor ţine cont de vocea societăţii civile, nu vor ignora înţelegerile şi vor respecta protocoalele încheiate, implicit vor lua aminte că societatea civilă şi reprezentanţii acesteia le-au respectat. Membrii Fundaţiei Judeţene a Revoluţiei din Decembrie 1989 Arad vor dovedi în continuare că sunt demni, că sunt de cuvânt şi sunt în stare să apere democraţia pe care au cucerit-o cu sânge”, precizează, ca de final, Iosif Duka.
Revolta revolutionarilor din “21 Decembrie”
Citiți principiile noastre de moderare aici!