În perioada 13 – 31 martie 2023, Statul Major al Forțelor Aeriene desfășoară o campanie de promovare a ofertei educaționale a Forțelor Aeriene în 10 orașe din țară. Activitățile de promovare vor începe pe data de 13 martie, în județul Arad, la Chișineu Criș.
În cadrul întrunirilor, desfășurate cu sprijinul centrelor militare județene, atât elevii de liceu, cât și persoanele interesate de o carieră militară, vor afla detalii privind oferta educațională a învățământului militar de aviație, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi selecționați și a urma cursurile acestor instituții militare de învățământ superior și postliceal.
Totodată, li se vor prezenta aspecte legate de cariera piloților și a militarilor Forțelor Aeriene, oferite de reprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, de militari din cadrul bazelor aeriene și de la subunitățile de radiolocație ale Brigăzii 76 Supraveghere, Cercetare și Avertizare Timpurie prin Radiolocație.
„La sfârșitul fiecărei activități, în funcție de condițiile meteorologice, aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române vor survola locațiile.”, au transmis reprezentanții Forțelor Aeriene.
Trimite articolul
XCer senin!
-
A dat o tura un elicopter pe acolo