În perioada 21-24 iunie, în minivacanța ocazionată de sărbătorile Rusaliilor ortodoxe, peste 100 de polițiști de la toate structurile, suplimentar față de efectivele zilnice, au fost în stradă, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în locurile aglomerate, zonele de agrement și spre punctele de trecere a frontierei, spun cei de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
„Polițiștii rutieri au acționat în zonele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, precum și pentru fluidizarea circulației, pe principalele artere din municipiu și județ. Au fost organizate, zilnic, acțiuni, în urma cărora, au fost sancționați 527 de participanți la trafic, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 217.800 de lei. Dintre aceștia, 251 nu au respectat regimul legal de viteză. Au fost reținute 20 de permise de conducere și retrase 16 certificate de înmatriculare. Au fost testați, pentru consum de alcool și droguri, 362 de participanți la trafic”, spun reprezentanţii IPJ Arad.
Totodată, poliţiştii anunţă că în perioada minivacanței de Rusalii au fost întocmite şase dosare penale pentru suspiciune de conducere sub influența alcoolului și drogurilor, celor în cauză fiindu-le recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, respectiv substanțelor consumate.
„Din nefericire, în ziua de 23 iunie, a fost înregistrat un accident cu consecințe grave. Din cercetări, s-a stabilit că o tânără de 27 de ani, din Șofronea, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe șoseaua de coborâre de la Cetatea Șiria, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a derapat într-un șant. În urma impactului, tânăra și-a pierdut viața”, au mai transmis cei de la IPJ.
Jandarmii
În perioada minivacanței de Rusalii, jandarmii arădeni au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravenţională, în mod independent precum şi în sistem integrat. „Jandarmii au intervenit la 22 de evenimente semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau adresate direct instituției noastre. La manifestările cultural artistice organizate în spațiul public jandarmii au acționat pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică. În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente semnificative. Pe timpul îndeplinirii misiunilor, au fost constatate opt infracțiuni cu şapte autori și au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.800 lei, pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, au transmis cei de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad.
Pompierii
Şi pompierii au fost la datorie în minivacanţa de Rusalii. „În perioada 21-24.06.2024, peste 130 de pompieri arădeni s-au aflat zilnic la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor. Astfel, pe parcursul celor patru zile, la nivelul județului Arad, pompierii salvatori au acționat pentru gestionarea a 174 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea acestora au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 135 de solicitări. Totodată, salvatorii au intervenit și pentru stingerea a 13 incendii, precum și în alte 26 de misiuni în sprijinul comunităților, cum ar fi: îndepărtarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase și deblocarea persoanelor”, spun cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
În final, toate forţele menţionate mai sus au ţinut să le mulţumească arădenilor pentru că au respectat legea şi sfaturile primite şi să îi asigure pe locuitorii judeţului nostru că vor rămâne la datorie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!