În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3.00, un echipaj de Jandarmerie aflat în serviciul de patrulare, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o adresă din centrul municipiului Arad, este în desfășurare o petrecere la care participă mai multe persoane, deși acest lucru este restricționat, conform prevederilor legale în vigoare, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
La faţa locului au fost solicitate în sprijin mai multe echipaje din cadrul Poliției Municipiului Arad și Poliției Locală Arad.
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, la adresa respectivă era în desfășurare o petrecere privată la care participau 20 de persoane cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, toate din Arad. Forţele de ordine au procedat la legitimarea şi sancţionarea persoanelor identificate la locaţia respectivă. Totodată, jandarmii au întocmit pe numele celui care a organizat petrecerea, actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform Codului Penal” – transmite Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Arad.
Toți participanții la petrecere au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 3.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, conform Legii nr. 55/2020, fiind totodată dispuse măsuri de dispersare a acestora. Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.
Trimite articolul
Xcate persoane pot participa ?
-
Vai ce organe curajoase. De ce nu intervin la petrecerile cu manele ale brunetilor cand deranjează un cartier întreg ???
-
N-ai vazut ca “organele” jandarmeriei n-au batut la usa pana nu au chemat in ajutor, citez: “mai multe echipaje de politie”.
-
-
Nicio persoana,conform legii 55/2020.Studiaz-o,e publica.
Ce petrecere? erau 4 persoane in incapere, nimic ilegal! ca a mers un pic de muzica pe youtube si au baut o bere!
Ce inscensare incredibil!
-
care 20 de persoane?
Sunt curios ce lege puteți invoca sa intrați pe o proprietate privată fără mandat puteau fi 1000 la accea petrecere poliția nu avea voie să intre în interiorul proprietăți fără mandat ,nici o lege nu te lasă să violezi proprietate privată a cuiva
Dați poliția în judecată pentru abuz și încălcarea drepturilor omului este abuz ,înțelegem că în pandemie s-au dat anumite legi pe genunchi dar nu există nici o lege care să aibă poliția dreptul să intre pe proprietatea cuiva decât dacă acolo se afla ceva suspect și atunci trebuie anunțat procurorul ,in cazul Caracal nu au intrat deloc pină la venirea mandatului in cazul petrecerilor te ia poliția și la bătaie ABUZ
-
Care politie? Astia sunt trupele SS de rit nou. Cum sa intri ma pe o proprietate privata ca aia chefuiesc? Pacat ca oamenii s-au lasat chestionati si amendati, ar trebui dati in judecata jegurile din militie, nu au nici un drept sa-mi spuna csti oameni sa fie in casa si cand sa fac chef! Orocine gandeste altfel e oligofren si muist ca Arahat!!!
-
Înainte să scrii prostii, ia-ți medicamentele și încearcă să te liniștești!
-
daci, esti cam marginit si furios aiurea. Asteapta sa mai cresti si apoi scrie.
-
-
In astfel de situatie trebuiau sa nu deschida usa. Daca nu le deschideti usa nu pot sa intre decat cu mandat. Daca au raspuns la usa clar ca o sa primeasca amenzi…
-
Constitutia Romaniei
CAPITOLUL II
Drepturile şi libertăţile fundamentale
ARTICOLUL 27
Inviolabilitatea domiciliului
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.-
Clar….pentru toți care știu să citească și să înțeleagă ceea ce citesc.
-
Scrie clar la articolul 27 punctul 2 aliniat d.
-
Total de acord , INSA !!! ca sa invoci art.27 pct.2 aliniatul d . trebuie sa dovedesti ca cineva din acel grup e bolnav si exista riscul de a raspandii anumite boli , altfel in baza acestui art. fiecare se poate trezi noapte cu politia peste el si acuzat ca o persoana din familie e bolnava , existand riscul de a contamina a doua zi persoanele cu care vine in contact … deci politia , jandarmeria daca isi intemeiaza acuzele pe baza acelui aliniat poate pierde din start procesul , eventual poate sa isi cladeasca acuzele pe baza aliniatului C . insa daca nu se dovedeste ca sa perturbat ordinea publica , iar vecinii declara ca ei nu au auzit absolut nici o galagie si nu au fost deranjati , toata povestea se cam poate termina prost
-
Mă gândesc că dacă vor urma sfatul tău, îi vor da în judecată pe polițiști. Sunt curios cine va câștiga?
-
-
-
-
Robert pune ochelarii si vezi ca toti-politisti, invitati, gazda- erau pe casa scarii. Iar invitatii Iar anotimp si nocoment daca stiu sa numere, vor vedea ca cei blurati erau mai multi, nu patru si cu berea cinci.
-
In stare de alerta au voie sa intre si fara mandat. 🙂 RIP
-
Fals, asta e valabil doar in stare de razboi sau urgenta dupa ce a fost reglementat prin LEGE
-
În stare de urgență nu de alertă.
-
Situatie clară. Discuții de prisos. Aplicați legea și în viitor!!! Bravo Poliția!!!
-
Aha…in viitor o sa fie legi si mai tembele, sa vedem daca tot asa smecher o sa fii daca te afecteaza si pe tine…
-
Măi Charlie, cu experiența ta de profet, de ce nu te prezinți ca independent la alegeri…Și așa țara aceasta a avut de toate până acum, doar un ghicitor în cafea încă nu…
-
Asta este un pseudo Charlie. E prea redus mintal ca sa-si gaseasca un Nickname propriu
-
Cam asa arata o dictatura. Incet, incet o sa ne obisnuim și o sa ni se para normal. Interesant ca la munca putem sta si 100 într-o sectie daca lucram la o multinaționala. Politica,, pumnului in gura,, se potrivește de minune cu,, mamaliga care nu face explozie,,. Deșteaptă-te romane si nu mai vota manelisti si infractori.
-
Cam târziu cu votarea. Nu de mult a avut loc și s-a votat cum s-a văzut!
-
-
-
Porcule iar ai scapat din cocina?
-
Astea sunt trupele speciale ale sirianului. Asa se procedează în Damasc.
Nici nu le deschideam ușa. Puteau să bată-n ușă până le venea acru 😂
Asta i în Palatul Cenad,etaj 1….
Si ceva iarba,nimic ? Desi blutate,imaginile ar arata niste brazilieni in trecere prin Arad…
Care politie locala? Ăștia cel târziu închid prăvălia, se duc la o bere, lângă neveste, soț. Ziua amendează câțiva fraieri, trag doua trei ture pe zi prin stații de autobuz în rest poți să-ți faci de cap, poți parca seara, noaptea, în weekend. Montați camere, le autorizați și ați scăpat de trântori ăștia, măcar de o parte dintre ei!
-
Politia locala din Arad are orar redus, ca pentru leuze, cand ar trebui sa fie non stop si sa aiba patrule pentru asigurare linistii in oras zi/noapte. Interesant ca nu vad cum se distrug iar treptele si zona crucii din parcul Eminescu cu skate-ul, bicicleta si rotilele cand se lasa seara. Oare de ce nu face municipalitatea un parc pentru amatorii acestor sporturi,ca in Timisoara ? Loc de-a lungul digului, spre podul Timisorii mai este.
Cand l-am vazut pe Aurescu cu trabucul in gura, Ludovic manga , Raluca Turcan mirosind a capsunica, o fotografie de familie, mi-am dat seama ca Militia ets eincapabila sa aplice legea pentru toti la fel. Vad acum chefurile de la munte si ni se spune ca se respecta distantarea sociala , in telecabina de 4 m lugime intra 8. De nesimtirea organelor ne-am lamurit
bine ca de revelion la Biavati unde au fost peste 200 de persoane, politicieni si lumea buna din Arad nu au facut nimic…
dar cine le-a deschis usa?
Bine că de revelion la primăria Vladimirescu, Ineu (și lista poate continua) nu a fost nici o intervenție a organelor abilitate. Se distrau și ei la chefuri cu multe persoane dar legea e numai pentru omul de rand. Noi aveam recomandarea lui Arafat sa stam pe rand la mesele de sărbători, nu toata familia.
Socialiștii anti-libertate “juiseaza” de fericire amu; bravo, 4 adolescenți care s-au adunat sa bea o bere după un an de stat în casa fiindcă e un virus de doar 5 ori mai periculos ca gripa prin preajma.
Ce e trist e ca sunt inde-ajuns de mulți oameni suferind de lobotomie care ar prefera să trăim așa încă 10 ani dacă se poate – să ne între organele în curte de fiecare data când jucam șeptic cu 2 amici
-
Se pare ca ai probleme grave cu matematica,atatia ai numarat tu pe casa scarii,blurati?4?ce sa mai zic,bine ca nu citesti si te uiti la video dar iti versi frustrarea aici ca e mai simplu.
In primul rand politia incalca grav legea ca intra abuziv intro proprietate privata fara mandat de la judecator
Merg si ei la fraieri ca la ai bruneti si la niscai interlopi nau curaju ca li frica sau is pa mana cu ei vezi inmormantari si alte ciudateni unde au facut intelegeri . Cand ii aud cu statu de drept ma apuca groaza de infecti ce sunt
Romanii sunt cei mai fricoși și dezbinați oameni. Va meritați soarta, restul e tăcere.
Totusi titlul e cam tendentios, cum adica “Covid party” ca nu se spune nimic de covid. Termenul asta a aparut in “valul 1” cand unii descreierati organizau chefuri cu oameni stiuti infectati ca sa demosntreze ca virusul nu e periculos… nu are nimic cu un “chef” ca cel in cauza. Fraieri au fost ca au bagat politia in seama si ar trebui sa faca toti plangere pentru abuz in serviciu militienilor implicati si daca se demareaza vreo actiune penala atunci pentru represiune nedreapta cat timp nu li s-a facut test sa se demonstreze ca in acel moment era cineva infectat. Fata de actiunile astea bolsevice trebuie reactionat
-
Da cine reactioneze? Tu nu vezi ce comenturi sunt pe aici? Astia de frica mortii sau a amenzilor ar face orice, inclusiv sex oral cu mamele lor…tu de la astia te astepti sa reactioneze la mizeriile bolsevicilor?
-
Mă, ce-mi place! Că la extraordinara numire a ,,Direftoarei de la Apă Canal, so ratat chefu, !D-na nou ,,direftoare” o comandat nici mai mult nici mai puțin de 120 de papanași! Io fi mâncat singuratică!
Acolo , puliția locală o stat la ușă, că nu se făcea so vadă careva pe ditamai ,,direftoarea” băgînd la ,, bengeu” atâta bunătace!
-
Se facea party cu droguri si pastile de ecstasy , am fost si eu acolo. Cineva ne a dat in primire!!!
-
Se facea o truda. Scrii chestii de ciuda fara sa ai habar despre ce e vorba.
E clar praduiala din invidie. Am fost si eu la chef insa cunosc oameni sus pusi in politie si nu am patit nimic. Gazda are un conflict mai vechi cu unii politisti si de acolo i se trage
-
Nu ti-o cusut ma-ta gura cand ai fost mmic? Vorbesti cacat sihabar n-ai despre ce e vorba.
Sunteti destui observ foarte inconstieti de ceea ce scrieti, cui nu-i plac petrecerile, o muzica, un vin sau bere, destindere dupa o saptamana nasoala de ore online. Dar cum au fost cazuri, au luat virusul l au dus acasa la parinti, si parintii s-au dus, si nu e doar un caz. Nu realizati inca ce se intampla si cat poate fii de periculos pentru cei din jur,, daca nu-ti pasa de viata ta, nu o lua si pe a lu altul ca stim noi constitutia,. Sa fie fericiti ca scapa doar cu amenda aceia si nu vor fii urmari mai grave…. ca atunci gura bate …. Ar trebuii sa fim mult mai maturi, cine suporta politia, nimeni, dar cand te protejeaza ce buni sunt. E usor sa scrii cateva cuvinte aruncate pe ici colo, dar sa le masore careva … stim legea, dar legea care spune ca nu e ok …. aia nu o mai stiti voi astia ce stiti constitutia… trist,, va doresc doar bine si sanatate, si fiti destepti doua secunde inainte sa va faceti public caracterul pe o platforma… pentru ca aici se vede viitorul nostru, nu ma mir ca suntem furati in fiecare zi te alesi, cand sunt atatia care stiu legi.
cu ce sa se mai laude si mizeria aia de politie…bine ca la tigani la inmormantari impart masti de protectie…sunteti de tot cacatu sincer
Cred ca astia au cam nimerit-o https://www.youtube.com/watch?v=v-HXWFkhiqI