ARAD. În această dimineață, la Sala Ferdinand, în prezența secretarului de stat în Ministerul Apărării Naționale, Marius Bălu, șef al departamentului pentru Relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, a fost semnat procesul verbal de predare a amplasamentului, cu scopul de reabilitare, a Centrului Medical de Diagnosticare și Tratament Ambulatoriu, cunoscut arădenilor ca fosta policlinică CFR. La conferința de presă au mai fost prezenți prefectul județului, Gheorghe Stoian, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Gheorghe Domșa, directorul Casei de Asigurări de Sănătate, dr. Horea Timiș, directorul DSP Arad, general maior Dorin Blaiu, comandantul diviziei 4 infanterie Gemina, colonel Sorin Homeag, directorul general al Spitalului Militar de Urgență Timișoara și Adrian Dragoș, reprezentantul firmei executante.
În 2018, Policlinica a trecut din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Ministerului Apărării Naționale, cu scopul transformării ei în centru medical pentru personalul din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu mențiunea că va deservi inclusiv societatea civilă.
„Este un obiectiv ambițios al MapN, care va avea un centru medical de elită, ce va deservi atât cadrele militare, cât și personalul civil. Acest proiect se integrează într-o viziune mai amplă a MapN, de îmbunătățire a calității vieții personalului militar. S-a început cu expertiza imobilului și cu proiectarea, respectiv s-a semnat contractul de execuție, iar acum semnăm procesul verbal de predare a amplasamentului”, a explicat secretarul de stat.
12 luni
Valoarea proiectului se ridică la peste 4,7 milioane de lei, lucrările vor fi executate de S.C. Cleaver Solution Point SRL, iar termenul de finalizare este de 12 luni. Beneficiarul obiectivului de investiții este Unitatea Militară 02558 Timișoara, iar ordonatorul de credite este Direcția Medicală.
Gheorghe Domșa, directorul Casei de Asigurări de Sănătate, apreciază că investiția vine să completeze paleta de servicii oferite la nivelului județului Arad. „Cred că vom face performanță, mai ales că militarii se bucură de încredere deosebită în rândul populației, astfel că sunt convins că foarte mulți oameni se vor adresa centrului medical, pentru servicii de calitate.”
La rândul său, Horea Timiș, directorul DSP Arad, și-a exprimat încrederea că va avea loc și un transfer de know-how către Arad, având în vedere că va fi o policlinică după rigorile militare. „Cred că avem de învățat, mai ales că am văzut cu toții, în această pandemie, cât de importantă este disciplina în sistemul de sănătate.”
Beneficiarul, spitalul din Timișoara
La finalul declarațiilor, a avut loc semnarea procesului verbal de predare a amplasamentului lucrării, între firma executantă și beneficiar, reprezentat de col. Sorin Homeag, directorul Spitalului Militar de Urgență Timișoara.
Trimite articolul
XBunul Dumnezeu sa va dea minte.Sant atatea cadre militare active si in rezerva ca re au nevoie ca de paine.Mult succes
MEMENTO !
Sunt fiu de CFR-ist.
Am fost fericitul beneficiar al acestei Policlinici. Cu doctori devotați și determinați.
Un ceva care m-a uluit. Ca și copil, beneficiam de prestațiADoctorului Cucui. După ani și ani, fetița mea a avut probleme de sănătate, pe la vârsta de 2-3 ani. Am apelat la Dispensarul de care aparțineam (era înainte de 1989), urgență de duminică, apelat la doctor acasă … VINO LUNI LA DISPENSAR. Norocul de la Dumnezeu, Mama și-a amintit de fostul meu pediatru, i-am găsit nr. de telefon, l-am apelat, a venit în cca jumătate de oră. Prima propoziție a fost … aprox … ” ți-am purtat de grijă cât ai fost prunc … cum de nu ai apelat la mine pentru pruncul tău ?”
Nu luați postarea asta drept un LAUDAȚIUM ci drept o pleăciune în fața un om care nu maie. Dumnezeu să-l odihnească și să ne dea astfel de MEDICI la fosta POLICLICA CFR !!!!!!!!!!!!!
Liberalii bucuresteni (pe aradeni nu-i duce capul) au pus la cale o metoda de implicare a armatei in lupta electorala,caci semnarea proiectului mai putea astepta pina dupa alegeri,dar unii au dosrit sa se impauneze cu merite ce nu le revin.
Nu cred pana nu vad …,si Fifor sa laudat cu chestia asta acum vre-o 3-4 ani si din policlinca intre timp a inceput sa creasca un copac,de fapt i l-am aratat si lui personal acum trei luni si a zis ca a fost sabotat…. !
AAAA DECI DOAR PT MILITARI…..ȘI APARȚINE DE TIMIȘOARA//!??! OK….PA