Arad. “În această după-amiază, în jurul orei 19:30, pompierii Detașamentului Ineu au fost alertați pentru stingerea unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, tot din cauza unui coș/burlan de fum necurăţat sau amplasat necorespunzător față de materialele combustibile, la acoperişul unei locuinţe din localitatea Bocsig. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea flăcărilor la întreaga casă și limitând pagubele la nivelul coșului de fum”, spune Ruxandra Klein, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Tot în această după-amiază, în jurul orei 18:00, pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Agrișu Mare. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul unei anexe, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, propagat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, cu posibilitate de extindere la întreaga locuință, cât și la casele învecinate. După aproximativ două ore de intervenție incendiul a fost lichidat, pompierii salvând astfel casa cu bunurile aflate în interior, precum și casele din imediata proximitate. În urma flăcărilor, anexa a fost distrusă în totalitate, iar acoperișul casei a ars pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic cauzat de burlanul metalic de fum, amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
ISU avertizează
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiș” al judeţului Arad reaminteşte cetățenilor faptul că burlanele şi coşurile de fum reprezintă una din cauzele frecvente de incendiu în lunile reci ale anului. Împrejurările determinante ale unor astfel de evenimente sunt legate de necurățarea periodică a funinginii depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori etc.), neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum, precum şi existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine o temperatură mai ridicată şi pentru afumarea cărnii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!