Un eveniment de excepție a fost organizat în Sala Festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad, joi, de către Asociația „Susținem Excelența”, Societatea Arădeană de Filosofie și Fundația „Moise Nicoară” Arad. Cartea „Filosofie românească în spațiul arădean” este coordonată de Ioan Biriș și Maria Sinaci, iar din colectivul redacțional fac parte: Ioan Biriș. Cristian Bocancea, Cosmin Culțun, Caius Cuțaru, Anton Ilica, Călin Lucaci, Florea Lucaci, Cristian Măduța, Dumitru Mărcuș, Maria Oprea, Regis Roman, Maria Sinaci și Matei Șimăndan.
„Poate că unii se miră și se întreabă: de ce la Arad, de ce excelența? În puține cuvinte, aș răspunde că – având în vederea starea noastră locală, aici la Arad, dar e valabil și la nivel de țară – după câte se pare, e cam ultimul resort care ne poate ajuta să progresăm, în condițiile în care, deocamdată, nu avem suport solid de nicăieri, nici dinspre industrie, nici dinspre agricultură sau alte ramuri economice… Ne mai rămâne atunci componenta umană, inclusiv elevii din acest liceu de elită”, a punctat prof.univ.dr. Lizica Mihuț în discursul susținut pe tema promovării excelenței.
Referindu-se la Colegiul Național „Moise Nicoară”, la moștenirea sa culturală și nu numai, prof.univ.dr. Lizica Mihuț a spus: „Deși este un liceu cu tradiție științifică, în special de matematică și fizică, el a dat și absolvenți de excelență în domeniile umaniste. Unul dintre ei este chiar coordonator al volumului pe care îl aveți în față, <<Filosofie românească în spațiul arădean>>, lucrare despre care un ilustru universitar clujean, filosoful Vasile Muscă, scria recent în Revista de filosofie că este <<o carte model și îndemn>>”. În continuare prof.univ.dr. Lizica Mihuț a făcut câteva aprecieri despre profesorul Biriș precizând că este cunoscut nu doar în țară, ci și în străinătate, acesta participând la congrese mondiale de filosofie, precum și la un număr mare de congrese, conferințe și simpozioane internaționale și naționale. De asemenea, prof. Biriș a publicat până în prezent 14 volume de autor, a coordonat mai multe volume și a publicat un număr mare de studii de specialitate în țară și în străinătate.
Profesoara Maria Sinaci, coordonatoarea volumului prezentat, a fost îndrumată și susținută de către Ioan Biriș în doctoratul său în filosofie. Maria Sinaci s-a specializat într-o disciplină fundamentală din domeniul filosofiei, anume în etică (iar în ultimii ani îndeosebi în bioetică și neuroetică), publicând până în prezent două volume de autor și coordonând un număr mult mai mare de lucrări apărute la edituri de prestigiu din București, Cluj-Napoca sau Budapesta.
Volumul de filosofie lansat joi este rezultatul muncii profesorilor organizați în Societatea Arădeană de Filosofie, în mare parte, o societate înființată pe lângă Biblioteca Județeană „Alexandru Xenopol” din Arad, colectivul redacțional cuprinzând 13 autori. Volumul include între coperțile sale nu mai puțin de 53 de portrete ale unor figuri dintre cele mai cunoscute, de la Dimitrie Țichindeal (întemeietor al Preparandiei din Arad, în 1812) și alți profesori renumiți ai Preparandiei, cei mai mulți cu doctorate în filosofie la Viena, Budapesta sau Cluj, până la cel mai mare filosof român de până acum, Lucian Blaga, care a debutat cu studii filosofice la Arad. Șirul portretelor cuprinde astfel nume și preocupări dintr-o perioadă de timp de peste 200 de ani.
„Cartea ne amintește că – în registrul excelenței – Aradul nu a fost doar o <capitală politică> a românilor ardeleni și bănățeni la început de secol XX și în timpul Unirii celei Mari, ci la fel de mult o <capitală culturală>, inclusiv o <capitală filosofică>”, a transmis Ioan Biriș în discursul său. Lansarea de carte a fost urmată de o dezbatere pe teme filosofice.
Prezențe importante
Lansarea de carte a fost moderată de prof. Diana Achim, directorul Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad, iar printre cei care au vorbit despre carte și impactul său filosofic s-a numărat și prof. Lucian Ardelean – profesor de filosofie la Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad. De asemenea, în sală a fost prezent și scriitorul Gheorghe Schwartz, cel despre care Anton Ilica va lansa tot joi o carte specială.
Citiți principiile noastre de moderare aici!