„O luptă între cerbii lopătari (Dama dama) în perioada împerecherii, surprinsă de colegul nostru, Gabi Herlo, în Parcul Natural Lunca Mureșului. Împerecherea (rutul) are loc din luna octombrie până la începutul lunii noiembrie”, scriu cei de la Parcul Natural Lunca Mureșului (PNLM) într-o postare pe pagina lor de Facebook.
Cerbul lopătar face parte din genul Dama, nu din genul Cervus, care include cerbul comun (Cervus elaphus) și cerbul Sika (Cervus nippon). Diferențele principale dintre aceste genuri constau în faptul că cerbii din genul Dama produc coarne „lățite”, sunt lipsiți de părul lung de pe gât în perioada boncănitului (împerecherii) și nu prezintă canini în maxilarul superior.
Lungimea corpului unui cerb lăptar este de 1,30-1,60 m, coada de 16–18 cm, greutatea până la 120 kg (masculul) și până la 65 kg (femela). Culoarea blănii este brun-roșcată, cu pete albe pe spinare, în timpul verii, în timp ce iarna culoarea blănii pe spinare este brun-aurie. Pe burtă și pe partea internă a picioarelor blana este albă. Trăiește 15-18 ani în libertate și 20-25 în captivitate.
Cerbul lopătar este bine reprezentat numeric în zona de vest și sud vest a României, dar s-au efectuat repopulări în alte 27 de județe.
Parcul Natural Lunca Mureșului, locul în care a fost fotografiată lupta dintre cei doi cerbi, este unul dintre cele 22 parcuri naturale sau naționale, pe care le administrează Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 17.455 ha și se întinde de-a lungul râului Mureș, de la limita municipiului Arad până la granița româno-maghiară.
Trimite articolul
XSuperbe fotografii! Felicitari!
astfel de fotografii ne mai clatesc ochii!