Apicultor din copilărie, Florin Margea a reușit să îi insufle dragostea față de albine și soției sale, Flory. Astăzi, „Stupina Margea Family”, așa cum o cunoscut arădenii în mod special de pe grupurile de producători, este un exemplu de devotament, seriozitate și profesionalism.
„Soțul meu a copilărit cu stupii în grădina casei. Creșteau familii de albine strict pentru consumul propriu. Tatăl lui i-a insuflat astfel dragostea față de albine și îndeletnicirea de a lucra cu ele”, ne-a mărturisit Flory Margea. Ea a ajuns că cunoască viața albinelor și toate dedesubturile apiculturii în momentul în care a ajuns la Pleșcuța, locul copilăriei soțului său. „Pasiunea pentru apicultură mi-a fost insuflată de soțul meu, din clipa în care ne-am cunoscut. El a crescut la Pleșcuța în mijlocul naturii și a albinelor. Când am făcut prima mea vizită la părinții lui acasă și am văzut stupii, modul în care albinuțele produc mierea și ajunge la noi ca aliment, am rămas uimită și îndrăgostită de ele. După ce ne-am căsătorit și ne-am stabilit aproape de Arad, am început să investim în apicultură. La început strict pentru familie, iar mai apoi am început să comercializăm produsele apicole”, ne-a spus arădeanca.

Apicultura: deconectare și terapie
Cât e de greu și solicitant să faci în zilele de astăzi apicultură? Cât de multe sacrificii și eforturi trebuie să depui pentru a ajunge la rezultatele dorite? EI bine, Flory ne-a mărturisit că dacă pui suflet și pasiune „niciun lucru nu este greu”.
„A lucra cu albinele în natură, departe de sursele de poluare, de oraș, de agitația zilelor ce le trăim, este efectiv pură deconectare și terapie pentru trup, minte și suflet.
Dureros e atunci când ești înțepat de albine, când extragi mierea din rame la peste 40 grade Celsius și trebuie să ții costumul de protecție pe tine, când manipulezi sutele de kg de miere pentru transport și ambalare. Greu este și în momentul când transportăm stupii în pastoral în diverse zone cu potențial melifer diversificat. Transport lor se face doar pe timp de noapte când toate albinele au revenit în stup de la cules. Manipularea lăzilor cu albine necesită un efort ridicat și procesul este solicitant”, a detaliat arădeanca.

Stupina familiei Margea are în prezent un efectiv de 50 de familii de albine, iar vatra stupinei este la Cuvin, pe deal „într-o zonă unde cândva se cultivau vii și pomi fructiferi”. În sezonul apicol, soții Margea pleacă cu stupii în pastoral în zona de pădure de lângă Pleșcuța sau pe malul Crișului, pentru ca albinele să poată culege miere de mană de pădure, mur, iulișcă și alte plante melifere.

Promovarea, pandemia și târgurile
Flory Margea a mărturisit că promovarea produselor apicole le face în mod special în mediul online, iar primul produs pe care l-au vândut a fost tinctura de propolis. „Prin recomandări în cercurile de prieteni am început să fim cunoscuți și am crescut vânzările pas cu pas. În timpul pandemiei ne-am axat pe livrările la domiciliu care ne-au ajutat foarte mult și au crescut vânzările. Mai apoi am intrat într-un grup de producători locali <Roade din Arad> și am început să ne promovăm produsele la întâlnirea săptămânală din fața Consiliului Județean Arad.

De aici au început noi proiecte și participarea la târgurile organizate de Consiliul Județean Arad. De asemenea în ultimii 3 ani am participat la Expo Arad la <Agromalim> și <Târgul Primăverii>. O adevărată încântare este participarea la doua mari festivaluri în localitatea Mailat: iunie – <Lavandair> organizat două weekenduri consecutive de familia Konti în mijlocul lanului de lavandă. Iar cel de-al doilea festival este în grădina familiei Hodi, în luna octombrie, <Festivalul dovleacului> care este o mare încântare pentru cei mici dar și pentru cei mari.
Și în fiecare an de 1 Iunie, am fost prezenți cu un stand la Centrul de vizitare a pădurii Ceala, unde susținem competiția sportivă AniRun, organizată de medicul veterinar Iosim Claudiu și soția acestuia Mihaela. Prin donația și vânzarea de produse apicole, punem umărul la reducerea abandonului animalelor de companie, sterilizare și adopție”, ne-a mai spus apicultoarea arădeană.

„Totul e imprevizibil în apicultură”
Apicultura nu e deloc simplu de gestionat, mai ales prin prisma faptului că depinde de în mare parte și de condițiile meteo, iar așa cum punctează familia Margea, „niciun an apicol nu e la fel”. „Sunt ani în care mierea este din belșug, albinele sunt sănătoase și vremea este prielnică. Dar sunt și ani răi, când seceta sau ploile afectează culesul de nectar și polen, albinele se îmbolnăvesc, iar producția de miere este în scădere. În alți ani, mor familii întregi de albine. Totul este imprevizibil în apicultură, deoarece suntem la mâna lui Dumnezeu și a naturii.
Investiția în apicultură nu înseamnă doar bani, ci mai ales pasiune, studiu, timp și sacrificiu. În sezonul roirii și a extracției de miere, trebuie să fii prezent în mijlocul lor inclusiv sâmbăta și duminica. Albinele nu au zile de sărbătoare, sunt foarte sensibile și necesită dedicare, finețe și experiență pentru a le ține productive și sănătoase”, subliniază cei doi apicultori arădeni.

Problema importului de miere
Un lucru însă e foarte clar „nu te apuci să faci apicultură pe baza ajutorului de la stat, că vei renunța din prima clipa”. „Da, poți supraviețui din subvenții, dar pentru a te dezvolta, a crește vânzările și a te menține pe piață, e nevoie de inovație, energie și multă perseverență. Autoritățile ar trebui să interzică categoric importul de miere și amestecurile de miere, găsite pe rafturile magazinelor. Susținerea producătorilor, un preț corect pe kg de miere, informarea și educarea populației, ar duce la creșterea consumului de produse apicole respectiv încurajarea tinerilor să îmbrățișeze această meserie”, este de părere Flory.

Implicarea în comunitate și educație
În final, trebuie subliniat că familia Margea a înțeles să depășească granițele stupinei atunci când vine vorba de apicultură și să meargă înspre comunitate, să promoveze produsele apicole, apicultura și tainele albinelor în școli și la evenimente. Pe scurt, să facă parte din educația generațiilor de mâine. „Mergem în grădinițe, școli și la activitățile dedicate copiilor pe timp de vară. Este o adevărată încântare de ambele părți: copiii sunt fascinați de lumea apicolă, încântați să deguste sortimente de miere, faguri, polen, să facă poze în costumul de apicultor, să participe la concursuri pe teme apicole, iar noi suntem foarte încântați de capacitatea lor de percepție asupra cunoștințelor apicole. Cred că apicultura e un domeniu care necesită o promovare activă în rândul copiilor și a tinerilor. Știm că fără albine și fără polenizare, viața nu ar exista. Tocmai de aceea încurajăm această frumoasă meserie, dar mai ales educația cu privire la consumul produselor apicole pentru sănătate”, este concluzia familiei Margea, un exemplu de pasiune și profesionalism în apicultură.

Citiți principiile noastre de moderare aici!