Căminul Cultural din Turnu a fost modernizat complet în cadrul unui proiect european. Proiectul a avut o valoare de aproape 200 de mii de euro, realizat din fonduri europene și a fost depus de administrația locală la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin Grupul de Acțiune Locală „Lunca Mureșului de Jos”.
Aspectul exterior s-a schimbat complet, clădirea s-a recompartimentat și a fost dotată cu mobilier nou.
Noul Cămin Cultural dispune de o sală de spectacole cu scenă si dotări adecvate necesare desfășurării de diverse evenimente (sonorizare, sistem proiecție și lumini, etc.), un atelier de artă, garderobă, vestiare, grupuri sanitare și o curte amenajată cu spatii verzi și locuri de recreere.
„Căminul Cultural Turnu este cea mai modernă clădire din satul aparținător, atât în ceea ce privește arhitectura, cât și dotările interioare. Am demarat procedura de recepție a locației care va revigora viața culturală din cel mai mare sat aparținător”, a transmis primarul orașului Pecica, Petru Antal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!