FOTO | Turul Sibiului, cea mai importantă competiție de ciclism a României

Vineri, 5 iulie, în Piața Mare din Sibiu, a avut loc prezentarea echipelor participante, turul desfășurându-se după următorul program: sâmbătă 6 iulie, Sibiu – Blaj – Păltiniș totalizand 167,5 km, duminică, 7 iulie, două probe, reprezentând Etapa 2 A și 2B, o probă de fond Sibiu – Săliște – Sibiu, de 103 km si una de contratimp individual. Luni, 8 iulie, Sibiu – Sighișoara – Bâlea Lac, pe o distanță de 207,3 km, iar marți, 9 iulie, Sibiu – Târnăveni – Sibiu, 192,9 km.

Întregul Tur se adresează echipelor profesioniste, la această ediție se aliniază la start 25 de echipe de nivel mondial, procontinental si continental, atât din Europa, cât și din Canada, Mexic, Kazahstan și Filipine. Nici cicliștii amatori nu au fost uitați, în paralel cu etapele Turului Sibiului se desfășoară câteva competiții conexe, destinate tuturor: Green Days Kids, Păltiniș Challenge si Transfăgărașan Challenge.

Membru în staff-ul arbitrului principal al Federației Române de Ciclism, Ciprian Filimon, organizator al celor mai importante competiții cicliste ale Aradului din ultimii ani, a trimis, în exclusivitate pentru Aradon, o corespondență de la Sibiu.

„Orașul e plin de viață, atât pe timpul zilei, dar și al nopții, cu foarte mulți turiști, unii aduși de competiția ciclistă, iar alții care vizitează orașul care are foarte multe de arătat, cât și zona superbă din jur. Aud germană, franceză, spaniolă și limbi asiatice, aproape la fel de des ca și românește. În timp ce scriu, un ghid prezintă Turnul Scarilor în italiană unui grup de circa 20 de persoane”, așa cum menționează prezentatorul oficial al Turului, Alex Ciocan. Această competiție este cea mai complexă, cea mai dificilă, dar și cea mai cunoscută competiție ciclistă din Europa de Est.

Etapa I, cea de sâmbătă, s-a desfășurat în condiții foarte bune, cu mențiunea că arbitrii au fost nevoiți să “neutralizeze” cursa la un moment dat, la câteva zeci de minute dupa start. Neutralizarea unei curse este procedeul de a opri concurenții sau de a-i conduce controlat cu o viteza redusă atunci când situația o cere. Situațiile pot fi diverse, dar în general se întâmplă când sportivii, staff-ul sau publicul sunt într-un pericol sau cursa nu poate fi desfășurată în condiții normale. La noi, a fost vorba de trei ambulanțe care se grăbeau la un accident și nu puteau depăși plutonul, acel grup compact de cicliști care se deplasează împreună.

Trei evadați au câștigat teren pe ultimii kilometri de urcare spre finishul de la Păltiniș, trecând linia de sosire împreună. Fiind la doar câteva zeci de metri în spatele lor, în mașina oficială (nu prea aproape, ca să nu stricăm poza câștigătorilor), am fost convinși că a câștigat Florian Lipowitz de la Red Bull- Bora – Hansgrohe, dar la foto finish, arbitrii au constatat că primul “raider” ce a trecut linia de sosire a fost Andreas Leknessund de la Uno-X Mobility. Oricum, alături de George Bennet de la Israel – Premier Tech au dominat cursa de sâmbătă și au arătat ce înseamnă ciclismul profesionist celor de la sosire, mulți dintre ei cicliști amatori pasionați, care participaseră în cursul dimineții la “Păltiniș Challenge”. La finish am avut bucuria de a mă întâlni cu prieteni și colegi de pedală din Arad, chiar dacă în ultimul timp eu am fost cam leneș. Când ești printre necunoscuți, iți pică bine să te vezi cu unii de-ai tăi, iar comunitatea sportivilor arădeni se ține aproape ori de cate ori sunt în deplasare, ceea ce e foarte fain si îi îndemn cu drag să continue așa.

Ziua de duminică se anunța a fi cu un traseu relativ scurt de fond, semi etapa 2A, fiindcă după amiaza e programată și o semi etapă, 2B, de contratimp individual. La startul de la 9:45, după ce toată lumea a ținut un moment de reculegere pentru Andre Drege, ciclistul care și-a pierdut viața în Turul Franței, ne-am simțit plini de încredere si liniștiți pentru ce avea să urmeze. Așa am crezut.

Situația în curse se schimbă în câteva secunde și treci de la extaz la agonie extrem de rapid. Imaginați-vă un convoi, deschis de două masini de poliție, dispuse la 200 de metri una de alta. Merg cu girofaruri și sirene și avertizează inclusiv în difuzoare, participanții la trafic. Urmează intre 15 si 30 de motocicliști, care se deplasează pe banda din stânga și efectiv împing mașinile de pe contransens să tragă pe dreapta și să oprească. Undeva printre ele e mașina directorului cursei, iar după ea, una din mașinile juriu – cu arbitrii. Imediat dupa mașina arbitrului e o mașină de service a organizatorilor, adică mașina care poate alimenta concurenții cu apă sau hrană și poate repara sau chiar înlocui biciclete. Toți ăștia sunt preocupați inclusiv de siguranța participanților, pe lângă atribuțiile fiecaruia. În spate, un puhoi de cicliști care vin umăr lângă umar, peste 100, și care umplu efectiv câmpul vizual. Drumul, oricât de lat ar fi, e plin de la o bordură (dacă există) la alta, de cicliști. Asemuirea care îmi vine în minte este a unui atac de cavalerie, așa cum vedem in filme, cu călăreții grupați și lăncile în vânt.

În urma lor, la câțiva metri, vine mașina arbitrului UCI (Uniunea Ciclistă Internațională – adică UEFA bicicliștilor), iar în urma ei se bulucesc mașini de intervenție ale organizatorilor, ambulanțe, mașini cu doctori și mașinile de echipă. Multe, multe mașini. Fiecare echipă are una sau două vehicule care susțin concurenții și se deplasează odată cu ei. Am uitat să zic că mai sunt motocicliști și în spate, printre automobile și concurenți.

Toți ăștia de mai sus se deplasează împreună, cu o viteză considerabilă, dată de viteza evadaților și a plutonului. Imaginați-va acum străzile înguste din partea veche a Sibiului, sau o curbă la 90 de grade luată cu 60 la oră, sau drumuri de munte înguste cu viraje de 180 de grade pe care cicliștii coboară și cu 90 km/h. Simțiți andrenalina? Dar când în condițiile astea vezi cum din spate se apropie plutonul și trebuie să păstrezi distanta, atât pentru siguranța lor, cât și pentru a celorlalți participanți? Dar dacă ești în spatele plutonului și trebuie să îl depășești?

În cursă, mașinile echipelor, cu autorizarea arbitrului principal, își “alimentează” concurenții. Le asigură bidoane cu apă și energizant, poate un gel, poate un isotonic, după cum cer aceștia. Interesant cum unii își stochează gelurile respective la ceafă, sub tricou.

Gândiți-vă că aproape toate aceste mașini se depășesc frenetic, pe cum echipele își alimentează sportivii, sau organizatorii trebuie să intervină în diverse situații. În spatele plutonului e aparent o nebunie totală, dar, cumva, arbitrii controlează situația.

În Etapa 2A, un concurent mexican a ieșit în decor, undeva, pe o culme de munte. Din fericire, deși a fost nevoit să abandoneze, a avut o accidentare ușoara. E bine.

Dupa ce am scrâșnit din cauciucuri, am tot virat, am gonit și am concurat cu mașinile de pompieri, din fericire fără să le încurcăm, am ajuns la sosire cu bine, deși cu mari emoții. Canadianul Riley Pickrell a fost primul care a trecut linia de sosire.

De la Turul Sibiului, pentru Aradon, Ciprian Filimon.”