UPDATE. „Incendiul a fost localizat și lichidat prompt. Au ars camioneta în proporție de 90% și capul tractor al autocamionului, fiind însă salvată o parte din încărcătură acestuia. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Conducătorii autovehiculelor s-au autoevacuat în condiții de siguranță, fără a necesita îngrijiri medicale”, a transmis ISU Arad.
La fața locului, s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, dar și pomperii voluntari ai SVSU Nădlac. Din primele informații, nu sunt înregistrate victime. Intervenția este în dinamică. Circulația este restricționată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!