BRAZII. O ploie torențială de aproximativ 15 minute, urmată de o viitură care a măturat totul în cale, a lăsat în urmă un peisaj dezolant: case avariate, drumuri inundate, anexe luate de apă, mașini și copaci duși la vale. Mai multe autoturisme au fost suprinse de viitură pe drum, apa ajungând până la jumătatea portierelor. În ajutorul acestora, un localnic a intervenit cu un excavator, luând în cupă un copil care se afla într-unul dintre autoturisme.
Compania de Apă anunță că apele au avariat și stația de clorinare, însă apa potabilă nu ar fi fost afectată:
“O ploaie torențială a făcut ravagii în zona Gurahonț, iar apele revărsare au afectat Stația de clorinare. Angajații Companiei de Apă evaluează situația pentru a putea lua măsurile care se impun. În prezent, alimentarea cu apă potabilă nu este afectată, dar recomandăm populatiei să o folosească rational.”
ISU Arad vine cu ultimele date de la fața locului:
“Avem 9 apeluri pe 112 (5 – Buceava-Șoimuș, 2 – Mădrigești , 2 – Troaș). Forțe în teren: 1 APIC, 1 A3000, 2 MP, 1 ofițer și 9 subofițeri de la Detașamentul Sebiș + 1 APIC, 2 MP, 3 subofițeri de la Detașamentul Ineu.
4 persoane surprinse de viitură s-au adăpostit în podurile caselor (o familie de 3 persoane la nr. 72 în satul Buceava Șoimuș și o femeie de 80 ani la nr. 30). O mașină în care se aflau 4 persoane (3 adulți si 1 copil) a fost surprinsă de ape între Gurahonț și Buceava-Șoimuș pe DJ 708. Cele 4 persoane adăpostite în podurile caselor au fost salvate de către echipajele de la Gurahonț, iar autoturismul a fost tractat de un tractor. “
VIDEO: V.O.
Trimite articolul
XDaca taiati copacii asa patit-i
Felicitari Apelor romane si consiliului judetea arad !!!
plin de oameni politici pe deplin incopetenti
A mai ramas ceva din padure pe acolo??? Replantati!!
Pai, gospodarii locului chiar ca au fost inspirati, nefacand mare branza, (infrastructura, drumuri, podetze), caci, oricum s-a dovedit ca, le-ar fi facut, degeaba!