ARAD. Poliția este în sărbătoare. An de an pe 25 martie se marchează Ziua Poliției și așa cum ne-a obișnuit Inspectoratul de Poliție Județean Arad organizează atât zile cu porți deschise și acțiuni demonstrative în stradă, dar și o ceremonie prin care cei merituoși sunt recompensați cu avansări în grad sau diferite premii. În acest an, ceremoniile de Ziua Poliției Române au fost organizate vineri, 24 martie, la Palatul Cultural Arad. Într-o atmosferă elegantă zeci de polițiști au primit noile distincții, asta după ce oficialitățile prezente au susținut discursuri. Ceremonia a început cu intonarea imnului de stat în interpretarea agentului șef principal, de astăzi, Claudia Iuga – purtător de cuvânt al IPJ Arad. A urmat o slujbă de binecuvântare rostită de ÎPS Timotei, arhiepiscopul Aradului și mesajele transmise de oficialități. În sală au fost prezenți prefectul Toth Csaba, subprefectul Doru Sinaci, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, dar și deputatul Mihai Fifor.
Inspectorul șef IPJ Arad, Dan Stoicănescu, a transmis mesajul inspectorului general al Poliției Române, Benone-Marian Matei, iar mai apoi au fost înmânate noile grade polițiștilor. A urmat o altă premiere, de această dată a celor care s-au remarcat în competițiile sportive. Nu în ultimul rând au fost chemați pe scenă ofițerii și șefii de servicii care s-au pensionat recent: col. (r) Adrian Șimon, fost șef al Serviciului de Investigații Criminale, col. (r) Maximilian Leucuța, fost șef al Serviciului Pregătire Profesională, col. (r) Cristian Țole, fost șef al Serviciului Criminalistică și col. (r) Cozmin Crăciun, fost șef al Serviciului de Comunicații și Informații. Toți au primit câte o sabie, inspectorul șef IPJ Arad făcând trimitere la simbolistica de ordin cavaleresc a acestui gest.
Trimite articolul
XCeilalți care s-au pensionat nu au mai contat. Probabil, în opinia conducerii IPJ Arad, nu au reprezentat această instituție și nu au contribuit la realizarea atribuțiilor Poliției Române!!!
-
Ți se pare că politia ,în general ,e demnă de această festivitate?Ia să vedem doar de cine e condusă, de cum traficanții de țigări au făcut ce-au vrut ,cazul cu explozia mașinii lui Crișan e tot mister,vezi cum fac raliu smecherii cu mașini mai scumpe prin oraș,etc.Nici noile uniforme nu sunt ceva wow ,doar o afacere de partid ,materialele sunt
execrabile,functiile de conducere sunt politizate.Nu au parte de instrucție la intervenții-vezi cazul când cel ce făcea scandal i-a bătut pe polițiști cu bastonul din dotarea …lor.-
Domnule George ,da ești șmecher rău. Vezi doar ce nu s-a realizat (deocamdata) DE MIILE DE MISIUNI INDEPLINITE NU SPUI NIMIC .Ești șmecherie cu filet . Menționez: NU SUNT POLITIST .
-
Si pe Camelia ati uitato so mai avansati? Nu mai zice nimeni nimic de ea. A disparut? Lua grade in fiecare an si functii. I sa rupr radacinile?