Recent, la Oradea s-a desfășurat festivitatea de premiere a Salonului Național de Artă Fotografică „Fotoclubul Anului în România”, ediția 2019. Organizat de Varadinum Foto Club Oradea, evenimentul a reunit reprezentanți ai cluburilor fotografilor din toată țara. Trofeul Fotoclubul Anului 2019 în România a fost câștigat de către FotoClubPro Arad, în urma jurizării lucrărilor trimise de membrii clubului arădean.
„Este o onoare și o mândrie că am câștigat trofeul «Fotoclubul Anului – 2019 în România» și medalia de aur a Asociației Artiștilor Fotografi din România la Salonul Naţional de Fotografie organizat de Varadinum Foto Club Oradea. În numele Asociației Fotografilor Profesioniști FotoClubPro Arad vă transmit mulțumirile noastre pentru efortul depus în organizarea acestei competiții. Le mulțumesc colegilor mei Silvana Retter, Călin Andra, Liviu Pașcalău și Ionel Onofraș, alături de care am obținut acest important trofeu”, a menționat președintele FotoClubPro Arad, Nelu Scripciuc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!