„Între două Românii, două războaie mondiale și două regimuri politice s-au scurs zilele împlinite ale generalului Romulus Ioanovici, cel care întregea prin profesionalism și devotament aura generației Marii Uniri, una care a dat, nu a luat.
Provenit dintr-o familie cu tradiții românești, el a văzut lumina zilei în 25 octombrie 1889, la Târgu Jiu, în casa maiorului Romulus Ș. Ioanovici și a Profirei, descendentă a cunoscutei familii Romanescu. Parcurgând toate treptele carierei militare, Romulus Ioanovici a fost martor implicat la momentul intrării trupelor române în Arad, în 17 mai 1919. De-a lungul carierei, a primit numeroase distincții printre care aș amintit Ordinul Coroana României cu spade în grad de cavaler ori Ordinul Steaua României cu spade în grad de cavaler cu panglica de Virtute Militară. Și-a legat astfel destinul de Arad, unde s-a stins din viață în 7 martie 1983”, scrie dr. Felicia Aneta Oarcea, istoric și muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Arad.
Fotografia este expusă în Muzeul de Istorie al Complexualului Muzeal Arad, la Palatul Cultural, etaj II, intrarea dinspre Parcul copiilor. Programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 9 și 17.
Citiți principiile noastre de moderare aici!