Fapte incriminate :pe Praporgescu, zona pentru parcare este din pavele, deşi se putea face tot cu asfalt, ca şi carosabilul, însă, deşi este criză, a fost aleasă soluţia mai scumpă; pe Maniu, colţ cu Ineului, bordurile arată ca vai de lume, nefiind fixate etc. În plus, Galiş este „stupefiat” de faptul că infrastructura rutieră, pentru care s-au dat bani grei şi abia ce s-a terminat, urmează să fie spartă, pentru derularea masterplanului pentru apă- canal. „Este de-a dreptul stupefiant, de ce s-au dat atâţia bani pentru reabilitarea structurii, pentru ca apoi să o strici din nou ? Nu găsesc altă explicaţie decât aceea că s-a urmărit ca lucrările să fie plătite, din banii arădenilor, de două ori. Este clar că nu au nicio strategie de dezvoltare a Aradului, pentru că dacă aveau, această aberaţie nu ar exista”, a spus Galiş
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!