La Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad se derulează, în în aceste zile, activităţile din cadrul Programului cu finanţare europeană – Leonardo da Vinci. Partenerii francezi implicaţi în proiect sunt „Les Compagnons du Devoir” – o organizaţie emblematică pentru Franţa, care, iniţial, a avut printre obiective învăţarea meseriei de zidar prin însuşirea tehnicilor tradiţionale.
Un grup de 13 ucenici zidari din Poitiers, tineri între 16 şi 20 de ani, însoţiţi de coordonatorul lor, Jean-Pierre Brehier, colaborează cu elevii, profesorii şi maiştrii instructori de la Colegiul Tehnic Arad. Responsabilul cu derularea proiectului şi activităţile culturale este prof. Anca Chiş, cu sprijinul direcţiunii şcolii – director Emeric Kaposta și dir. adj. Simona Crâsnic. Între coordonatorul francez şi membrii catedrei tehnice s-a stabilit o relaţie de colegialitate, derulându-se o serie de activităţi comune în scopul schimbului de experienţă.
„Partenerii noștri au desfășurat activităţi practice la nivelul școlii, amenajând una dintre săli și au continuat astfel tradiția începută de alte grupuri de ucenici pe care i-am găzduit în anii precedenți, aceea de a lasa în școală o dovadă a colaborării noastre”, a precizat prof. Anca Chiș, coordonatoarea proiectului.
Cursuri
Pe durata celor trei săptămâni petrecute în instituția de învățământ arădeană, ucenicii francezi au urmat cursuri de limba română, respectiv de informatică și au desfășurat activităţi practice supravegheaţi de maiştri instructori Gheorghe Iamandii şi Ioan Jurcoi.
„Programul francezilor a mai cuprins vizite culturale, activități sportive și concursuri” (Anca Chiș)
Citiți principiile noastre de moderare aici!