„Potrivit comunicărilor transmise de către Agenţia Naţională pentru Adminsitrare Fiscală, în perioada 29.04.2008 – 25.01.2010, agentul economic nu a declarat organelor sume de plată cu titlu de TVA, ultimul decont de TVA fiind depus la data de 25.01.2010, fără a fi declarate însă operaţiuni de achiziţii şi livrări aferente perioadei”, explică Anton Pop, director coordonator GFA.
Potrivit raporturilor comerciale avute de firma arădeană, în perioada 01 iulie 2008 – 31 decembrie 2009, au fost făcute livrări de bunuri sau prestări de servicii în valoare totală, exclusiv TVA, de 623.373 lei la agenţi economici din Arad, Timiş şi Mureş. „Potrivit faptelor, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 232.811 lei. Dosarul a fost transmis şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru începerea cercetărilor în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, mai spune Pop.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!