O nouă metodă de atac, identificată la nivel european, se folosește de serviciul de mesagerie vocală pentru a eluda sistemul de autentificare în doi pași pe dispozitivele utilizatorilor. Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică a avertizat asupra noii metode de atac care se folosește de căsuțele de mesagerie vocală ale utilizatorilor de dispozitive mobile. Atacatorul apelează serviciul de mesagerie vocală și se autentifică cu ajutorul unui cod PIN.
„Atacatorul vizează numere de telefon cu un statut special, unele de obicei extrem de ușor de reținut, de ex. Xx000000 sau xx333333. Acest tip de atac asupra mesageriei vocale a fost urmat de unul care viza contul de WhatsApp al clientului. Mai precis, atacatorul încearcă să obțină acces pe contul de WhatsApp al clientului, prin reconfigurarea WhatsApp cu numărul de telefon al victimei.
După ce a încercat să primească codul de acces prin SMS, WhatsApp va apela numărul de telefon al victimelor și, dacă apelul este redirecționat către mesageria vocală, va lăsa codul de acces ca mesaj vocal. Acest lucru permite atacatorului să recupereze codul de acces și să preia controlul asupra contului de WhatsApp asociat acelui număr de telefon, sau să creeze un nou cont WhatsApp folosind numărul victimelor. Un număr cunoscut folosit în acest atac este +16362025921. Luați în considerare verificarea jurnalelor de apeluri către mesageria vocală de la acest număr!
Momentan nu am identificat astfel de atacuri asupra utilizatorilor din România, dar trebuie să rămânem vigilenți cu privire la securitatea procesului de autentificare în conturile noastre! Recomandăm utilizarea unei aplicații dedicată autentificării în doi pași, care generează coduri care expiră în decurs de 30 secunde”, au transmis cei de la CERT-RO.
Trimite articolul
Xbun si ce e de facut totusi?
-
Salut @intrebare, poti sa pui numarul ala de telefon +16362025921 in agenda telefonului tau la numere blocate, trebuie sa ai optiunea de a bloca automat apeluri si/sau sa dezactivezi mesageria vocala.
-
Dezactivezi mesageria vocala de la telefonul tau.
-
reciteste utima fraza
Eu o accesez pe masa,tatas-o si sora sau soacra-sa aia kurwa,Trec la alta retea daca boii nu sunt in stare sa stopeze asta!Pierde un client.la RVDR,haide pa!!
Treceți pe Signal. E mult mai bun ca WhatsApp-facebook