Conducatorii auto au pus la dispoziţia organului de control documentele referitoare la cele două transporturi. Astfel, conform celor două scrisori internaţionale de transport semiremorcile erau încărcate cu 23.820 kg, respectiv 24.820 kg „ulei tehnic universal”.
„La rubrica expeditor, în ambele CMR-uri era înscrisă o societate din Ungaria, iar încărcarea trebuia să fi fost făcută în Austria, urmând ca uleiul să ajungă la Ploieşti. Comisarii au verificat cu atenţie documentele privind datele de încărcare a mărfii, dar şi informaţiile privind beneficiarul legal al uleiurilor. Astfel, s-a constat că beneficiarul mărfii, legal nu putea efectua achiziţii intracomunitare în regim de taxare inversă întrucât acest operator economic nu are un cod valid de TVA , nefiind înregistrat în Registrul Operatorilor Intracomunitari”, a explicat Anton Pop, comisar şef GFA.
Mai mult, în urma analizării probelor prelevate de către un echipaj al ANAF-ANV-Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timiţoara-Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală în cele două cisterne erau produse accizabile, carora le sunt aplicabile prevederile Titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Pe cale de cosecinţă, GFA a aplicat o amendă de 100 mii lei contravenientului şi a confiscat zecile de tone de motorină şi ulei greu, precum şi cele două ansambluri de transport formate.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!