ARAD. Nu e nici o problemă cu căldura pentru populaţie. Aşa a declarat edilul local, Gheorghe Falcă, pentru Jurnal arădean şi www.aradon.ro, aşa susţin şi reprezentanţii CET Hidrocarburi SA. Chiar dacă CET Lignit are serioase probleme cu finanţele, chiar dacă sunt sub sechestru pentru datoriile acumulate faţă de furnizorul de combustibil (Complexul Energetic Craiova), totul este sub control. Căldura nu va mai veni pe cărbune, ci pe gaz de la 1 noiembrie, când va fi finalizată investiţia în grupul energetic. Şi chiar mai repede dacă tragem cu ochiul la prognoza meteo. Din noaptea de marţi spre miercuri, spun meteorologii, temperaturile vor coborî la 3 grade, iar vineri noaptea la -1 grad. Reprezentanţii CET anunţă că sunt pregătiţi ca săptămâna aceasta să dea drumul la căldură în calorifere. Aşa cum se produce apa caldă, la fel va fi asigurat şi agentul termic din calorifer, e garanţia lor. Vestea e bună pentru confortul arădenilor în apartamente, dar nu e deloc îmbucurătoare pentru bugetul familiilor.
În cazul în care pe 1 noiembrie nu se va putea trece pe gaz, vom vedea dacă resursele CET Hidrocaburi (produce căldura pe pacură şi gaz) sunt suficiente pentru a asigura parametrii necesari pentru încălzirea la nivelul municipiului. Dacă cei care au rămas în sistem, de voie sau nevoie, vor avea căldură suficientă în casă.
Frigul aduce caldura in locuinte
În ciuda dificultăţilor financiare pe care CET le are în acest moment, se pare că nu vor fi probleme cu furnizarea căldurii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Peste 50 de tineri au protestat, joi seara, în centrul municipiului Târgu Mureş, împotriva extremismului şi pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti, reprezentanţi ai acestora susţinând şi că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de renumărare a voturilor li se pare o încălcare a democraţiei.
Ştiri sportive
Naţionala de fotbal a României va face parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor preliminare din zona Europa pentru Cupa Mondială din 2026, ceremonie care va avea loc pe 13 decembrie la Zurich, potrivit FIFA.
România
Curtea Constituțională a decis renumărarea celor aproape 9,5 milioane de voturi pe care românii le-au exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminica trecută, tur care riscă acum să fie anulat și reluat, conform legii. Biroul Electoral Central a respins propunerea de filmare a procesului de renumărare și a interzis observatorilor independenți să asiste la procesul de renumărare.
ARADON Sport local
Vicecampioana României s-a impus cu 154-127 la general în dubla din turul doi al Cupei României, după 79-67 în jocul doi cu Rapid.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-11-2024 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!