Poliţiştii de frontieră arădeni se pregătesc pentru afluxul de călători din punctele de trecere a frontierei generat de venirea Sărbătorilor de Paşte. Autorităţile maghiare au declarat că în perioada 3 aprilie (ora 23,00) – 5 aprilie (ora 23,00, ora României), accesul TIR-urilor pe teritoriul Ungariei nu va fi permis datorită celebrării Sărbătorilor Pascale. Cel mai tranzitat punct de trecere a frontierei va fi ca şi în ceilalţi ani PTF Nădlac, fapt pentru care, la nivelul IJPF Arad, au fost dispuse o serie de măsuri, menite să fluidizeze traficul şi să reducă timpii de aşteptare.
100 de poliţişti pe zi
Aproximativ 100 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control a frontierei de stat. Apropierea sărbătorilor pascale readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români stabiliţi legal în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia şi rudele, dar şi tot mai multi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă câteva zile de vacanţă în România. Ca urmare a acestui fapt, în punctele de trecere, în special cele de la frontiera româno-ungară, se vor înregistra creşteri ale traficului de persoane şi mijloace de transport , a declarat Mihaela Leş, purtător de cuvânt în cadrul IJPF Arad.
Folosirea tuturor vămilor
Vor fi întreprinse măsuri pentru gestionarea situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere. În vederea evitării aglomerărilor ce pot apărea din cauza suprasolicitării, din punct de vedere al tranzitului principalelor puncte de trecere de la frontiera cu Ungaria, I.J.P.F Arad recomandă tuturor participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră comune existente la graniţă. Pe raza judeţului Arad aceste sunt: PTF Nădlac–Nagylak, PTF Turnu–Batonnya, PTF Vărşand –Gyula.
Telefon pentru nemulţumiţi
“În situaţia în care călătorii sunt nemulţumiţi de modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, pot suna la numărul 021.9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către poliţiştii de frontieră , a mai precizat Mihaela Leş.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!