ARAD. Evenimentul „Săptămâna Pământului” din acest an (24 – 29 martie 2014), organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Primăria Arad, a debutat, luni seara, la Galleria Arad, cu vernisarea salonului de fotografie al Asociaţiei Foto Club Arad, un club înfiinţat în anul 1968.
„Cele 59 de fotografii de peisaj – ne-a spus Mircea Boran Art. AAFR, preşedintele Foto Club Arad – au fost prezentate de 15 dintre membrii clubului: Raluca Lăncrăngean, Siska Szabo Zoltan, Ovidiu Filip, Gigi Cresta, Mircea Boran Art. AAFR, Octavian Iolu, Alexandru David, Octavian Tocaciu, Cristi Klimai, Doru Gomboş, Călin Creştin, Claudiu Negrea, Radu Fărcaş, Gavril Borza, Iosif Varga”.
„Plânge pământul, lacrimile lui se transformă în filoni de sare, cu rădăcinile înfipte-n Marea Moartă – a spus, la vernisaj, artistul fotograf Rely Tarniceri.
Atunci când Dumnezeu l-a creat, a făcut ca totul să fie frumos, la vremea potrivită. Să încânte ochiul și să mângâie sufletul, iar apoi, i l-a dat omului în stăpânire. Însă este atât de ușor să treci de la uz, la abuz. Pofta, stăpân nesătul, și-a înfipt tot mai adânc ghearele în frumusețile pământului, pentru a le seca de comori și a-și satisface orgoliul, subjugându-l.
Rănile lui sângerânde, nu reușesc să-i întunece frumusețea. De fiecare dată când colții nesătui sunt înfipți în pântecul pământului, el tot mai găsește puterea de-a zâmbi printre lacrimi.
Prietene, Pământul este singura ta casă. Întinde-ți mâna și oblojește-i rănile, învăluiește-l în dragostea ta și el te va răsplăti! Va fi adăpost și pâine pentru copiii tăi și pentru cei care vor urma după ei. Deschide-ți inima și nu vei fi dezamăgit. Ocrotește-l și astfel vei fi stăpânul potrivit”.
Diplome
Cu această ocazie au fost acordate diplome pentru absolvirea unui curs de fotografie organizat de Foto Club Arad.
„Frumusețile Pământului au darul de a-ți îmbogăți, în primul rând, sufletul” ( Rely Tarniceri)
Citiți principiile noastre de moderare aici!