Principalul motiv pentru care aceștia ar refuza este decizia Guvernului de a nu majora salariile din educație, începând cu data de 1 septembrie. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a lansat un apel către parlamentari, prin care le cere „să respingă decizia Guvernului Orban de a nu majora salariile din educație, la data de 1 septembrie 2020”.
„Federația noastră, care reprezintă interesele a peste 165.000 de angajați, atrage public atenția că numeroasele semnale pe care le-am primit în ultima perioadă de la sindicatele afiliate sau direct de la profesori, converg către un numitor comun: intenția cadrelor didactice de a refuza să vină la școală începând cu data de 14 septembrie, dacă Guvernul României nu va asigura toate condițiile de protecție necesare angajaților din educație, dar și elevilor, împotriva infectării cu COVID-19, precum și dacă nu se va acorda majorarea salarială începând cu data de 1 septembrie 2020″, se arată în apelul FSLI.
Nu au primit dispozitive
Un alt motiv care ar putea duce la refuzul profesorilor de a intra la clase este acela că nici acum, la aproape două luni de la promulgarea legii ce prevede asigurarea, la cerere, a unui dispozitiv-laptop sau tabletă cu internet fiecărui elev și cadru didactic, încă nu au fost emise și normele metodologice necesare aplicării legii.
Creșterea salarială ce ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 septembrie însemna, în medie, conform FSLI, 300 de lei în plus la salariu. Federația spune că profesorii „Au nevoie de cei 300 de lei pentru a-și cumpăra măști de protecție, dezinfectanți și materiale didactice. Tot ce își va achiziționa fiecare persoană va fi folosit în scopul desfășurării activității la clasă”.
Aradul nu a răspuns
Am luat legătura cu Dănuț Ienășescu, liderul „Sindicatului Democratic Învățământ” Arad, pentru a îl întreba dacă există semnale din partea profesorilor arădeni că ar dori să protesteze şi ei, refuzând intrarea la clase în septembrie. Acesta ne-a răspuns, însă, trimițându-ne un comunicat al Federației, transmis de la nivel național, neoferind un răspuns concret la întrebarea noastră.
Trimite articolul
XCei care nu doresc să meargă la cursuri să plece definitiv din învăţământ, aşa cum ar trebui să plece şi pensionarii reangajaţi şi ocupă locurile celor care termină o facultate, sau liceul şi doresc să muncească, dar nu pot din cauza căpuşelor care nu se pot desprinde de locul de muncă, dar urlă în disperare pentru majorarea salariului chiar dacă primesc şi pensie.
-
Pai si medicii care au primit salarii si la prima greutate au fugit manacand pamantul? Ne legam doar de profesori…
-
Profesorii si medicii sunt singurii intelectuali autentici care au mai ramas in aceasta tara in prag de descompunere.
Austeritatea de tip european se manifesta greu de tot asupra lor, profesorii fiind bataia de joc a guvernarii liberale.
E o rusine ce fac cu ei.-
poftim???? intelectuali autentici,pai astia numai si numai pentru bani stiu sa faca greve ,absolut nimic altceva nu-i intereseaza,defapt exact ca si poe medici.
-
-
România educată în viziunea lui Orban banii pentru profesori = bani pentru băutură.
Probabil isi amintea cum dădea el banii de cărți și caiete pe vodcă. -
Sa iti trimiti baiatul sau fetita la scoala stiind ca se pot imbolnavi ???? Cei ai lui iohanis au cu de gandi ???
Nu credem.
-
-
sluga liberala nu meriti nici aia 5 lei pe care ti-i da orbanelul anti-romani pe postare.
-
5 lei se da la psd pentru postare?? :))
-
-
Ai vrea sa ai parte domnia ta și copiii tăi de profesori care au doar liceul??!. Nu prea cred. Asa că mai domol.
-
Să fii dumneata sănătos şi la pungă mai gros decât suplinitorii care sunt în învăţământ şi au doar liceul.
-
Orban compară majorarea salariilor pentru profesori cu datul banilor pe băutură la cârciumă, ce rusine pe Romania si romani ca ne-am ales bruxelezi in conducere…
-
“liberali” vernerizati ca orban zic ca daca maresc salariil ( si asa, de rusine de mici ) ale profesorilor ar fi ca si cum ar da bani la birt………Doamne unde s-a ajuns in tara aceasta si ce personaje de ultima speta ne impune aceasta “europa”……..
-
Alcoolistul este obsedat doar de carciuma,putea sa faca altfel de exemplificare?
-
-
Orban compară majorarea salariilor pentru profesori cu datul banilor pe băutură la cârciumă, ce nenorocire pe Romania si romani ca si-au ales bruxelezi in conducere…
-
Liberalii isi bat joc de copii si profesori deopotriva. Sa plece !
-
-
Apropo, în învăţământ sunt şi cadre didactice auxiliare dacă nu ai ştiut!
-
Cum copiii noștri pot sta cu masca pe față 5-6 ore pe zi ???
Asa gandeste profesorul de imobiliare iohanis ?
Pentru că minimum 5-6 ore durează de la momentul în care se urcă în microbuz până când se întorc acasă. Cred că puțini adulți reușesc să stea permanent cu masca 5-6 ore permanent, deci niște copii nu vor putea respecta aceste instrucțiuni.
Halal !-
Liberalii ii imbolnavesc cu buna-stiinta pe micutii nostri.
-
-
-
Doresc din tot sufletul,ca macar un profesor sa posteze fluturasul de salar si o declaratie cat castiga din meditatii.
-
sa traiasca cel mai ”competent” guvern
-
Avem ce am votat. Austeritate si bataie de joc la adresa profesorilor si elevilor din partea ‘europenilor’
-
Cine isi trimite copii la scoala in aceste vremuri e inconstient.
-
F bine e momentul pt o selecție a profesorilor de performanta.Respect pt ei ei merita bani.
Intr-o țară care nu are președinte și guvern și în care intelectualii sunt bătaia de joc a SCURSURILOR umane pnl este cât se poate de normal să nu se lase călcați înpiceoare de aceste malformații genetice
-
Romane, te vreau prost, iar motivatia este mai mult decat evidenta!
Votati brucselismele in continuare si va nenorociti si copii !
Nu-mi trimit copilul la scoala nici din greseala. A innebunit cineva din guvernul mafiot a iohanisului de vrea sa deschida scolile ??? Virusul chinezesc e extrem de puternic, terminati !!!
-
Tine-l acasa,oricum e la fel de tembel ca si tine,asa mama asa fiu… Ar fi vremea sa-si faca autoritatile treaba ca in tarile nordice si sa ia copiii de la parinti ratati ca tine.
-
Drogatule, taci. Nu are nevoie nimeni de voi.
-
BAI DA DUPA CE MAJORITATEA PROFESORILOR SUNT PROST PREGATITI SI PLICTISITI LA GREU , MAI AU SI PRETENTII NU GLUMA!
Propunem sa FIE PLATITI profesorii DUPA PERFOMANTELE ELEVIILOR !!!
Asa pleava de profesori sa ramana cu salariul din prezent , care inca e prea mare pentru cat merita !
Vor laptop, etc serios???? Poate un sut in partea dorsala merita profesorii, tot timpul cer salarii grasane nu gluma, dar ei ce fac ca sa isi merite banii?? Predau cateva ore CU MAXIMA FUSAREALA si gata sa vina banul nu?
Daca nu le convine sa plece naibii din sistem, ca vin altii in locul lor, ce majorare de salarii sa le tot dai ! Vom invata tot mai mult pe cont propriu, oricum invatam mai multe decat de la ei!
-
rezistentii au invatat gramatica online pe feisbuc 🙂 a se vedea ce ‘poate’ asta de mai sus .
-
Înveți pe mă-ta, jegule!!! Ai fost un prost la școală, și acum gândești??? Câte clase ai, de arunci cu căcat în profesorii care te-au trecut clasa de milă???
-
Bă, numerita,ce carte ai citit în ultimul timp??? Întrebarea corect pusă este dacă știi ce este cartea?? Habarnist/ă, ăsta e numele tău. Te bagi în seamă fără să ai minimum de cunoștințe în ceea ce privește salarizarea unui profesor cu o vechime de 13 ani,master de doi ani și grad 1 care are colosalul salariu de 3100 lei iar un elev de la Câmpina are după doi ani de școală umilul salariu de 4500 de lei. Deci cine are dreptate?? Evident tot tu, analfabetule!!!
HALO PRESA, IA FACETI PUBLICA GRILA DE SALARIZARE A PROFESORILOR ! CA DOAR SUNT DIN BANII PUBLICI!
Ca deja au salarii barosane, daca nu le convine afara cu ei din sistem sa mearga privat!
De ce nu pot fi concediati, dati afara si profesorii?
Pana la pensie au fundul asigurat si se plang ca nu au salarii nesimtitii!
Vor masti sa isi cumpere? Dar ce medicii, politistii de frontiere care isi cumpara pe cont propriu cum e ??
-
Hastagimea nenoroceste romanii, profesori, muncitori samd.
Voi ati votat dezastre ca iohanis si betivul de orban.-
da stai linistit ca iar voteaza romanu liberali si useristi. ca e sluga din nastere .
-
-
Tu știi, jegule, ce salarii au doctorii sau polițiștii??? Un profesor cu 13 ani vechime, grad 1 și master are 3200 de lei iar un proaspăt elev ieșit de la Campina are 5000??? Cine are dreptate în cazul ăsta??? Tot tu, jeg infect!!!??
Asta e filosofia guvernului Iohannis – Orban: banii dați profesorilor sunt ca și cum i-ar da la cârciumă pe băutură! Probabil că la fel gândesc și despre mărirea pensiilor și alocațiilor. La ei banii sunt dați cu cap doar dacă scrie pe ei para-ndărăt.
Din nefericire, in Romania efectele scolii facute pe genunchi – online inclusiv! – se fac simtite ACUM.Administratia de stat, functionarii publici, politicieni cu scoala facuta pe genunchi, statul care este plin de copii politicienilor si ai celor din aparatul represiv, toti acestia cu diplome de la taraba.Vreti performanta, cresterea calitatii vietii romanilor,vreti spitale si scoli. Nu veti avea. Veti ajunge toti un melanj de ghiorlani si pitipoance. Atat si nimic mai mult.
La romanii de dupa ‘revolutie’ le-a plăcut mult cartea și profesorii… 🙂 🙂 :)Dacă și urmașii ii moștenesc, suntem pe drumul cel bun… 🙂 🙂 🙂
Doar la cârciumă îți stă gândul…:)) orbane tu si guvernul neamtului faceti tara praf.
Alo profesorii sunteți cumva plătiți după performanta? La privat faceți-va transfer atunci sa vedem nemulțumirile. 5 luni out of class. Somn ușor.
-
etnobotanicule, ai fost la magazinul de vise de ti-e somn ? 🙂
Cum doamne sa iti lasi copii la scoala sa se imbolnaveasca ???? Romanii nu sunt atat de inconstienti, degeaba crede acest guvern antiromanesc altceva.
Este in regulă, salarile profesorilor nu cresc( Orban anunță de ce nu cresc salariile profesorilor: Când abia mai ai bani de mâncare, nu te duci să-ți bei banii la cârciumă)
Pensiile nu cresc conform legii deoarece pensionari vor cheltui banii pe medicamente, să le cumpere nepotilor jucării, copiilor case, cele necesare pentru inmormantare, etc; in aceasta logică de cârciumă, domnul prim -ministru cred că venea de la cârciumă!
As propune marirea salariilor doar pentru cadrele didactice care chiar au facut scoala online din martie si pana in iunie, cu lectii, prezenta, teste, cu analize concrete ale eficientei acelor ore. Majoritatea au stat acasa 4 luni si au incasat salariul complet si acum au pretentii.
Randasii lui iohanis chiar isi bat joc. Sa-ti duci copilul la scoala sa se imbolnaveasca de nenorocirea aia chinezeasca de virus ?
Trebuie sa fii nebun sa faci asa ceva.
Eu ma intreb un singur lucru : cum este posibil ca in secolul 21 ,un cadru didactic sa nu aiba acasa un laptop , si sa nu fie capabil sa il utilize ?
-
“Utilize” zici, hastagule ? 🙂
De 30 de ani încoace în învățământ, ca și în poliție dealtfel sunt ”n” sindicate. mai mari, mai mici, fiecare cu liderii lor. Problema este că niciodată aceste sindicate nu au acționat unitar. Când unul sau două doreau sau intrau în grevă (mă refer la învățământ, că cele din poliție nu au pus niciodată problema asta), erau alte 2-3 care nu doreau acest lucru și se raliau de partea guvernului. De aia politicienii și-au bătut joc tot timpul de aceste categorii sociale. Pentru că le-au divizat, și-au pus lideri ușor de cumpărat și asta este
Liberalii ‘de la’ europa au introdus in invatamant ministrul de tip nou. De plexiglas, adica.
Cu aceeasi ‘valoarea’ intelectuala ca a peste 90% din ‘absolventii’ iesiti de pe bancile ‘scolii’ post-decembriste.
cred ca ar fi cazul sa terminam cu scolile astea de stat unde toti profesorii si invatatorii fac ce vreau ,sa se privatizeze totul ,si daca nu au chef de munca sa fie dati afara la dracu cu ei…
De jumătate de an iau salariile 100% fără să presteze nimic…de ce nu ar deveni asta un obicei perpetuu? Banii vin, nu îți bați capul cu idioții ăia mici…visul oricărui sindicalist telectual !
De ce sa se majoreze salariile? Ce au adus în plus ? Învățământul este zero în România. Nu vreau sa comenteZ prea mult.